Vacanţa la ţară te costă 150 de lei

Ultima actualizare:

    În program sunt  înscrise pensiuni de  2 şi 3 margarete
În program sunt înscrise pensiuni de 2 şi 3 margarete

Veşti bune pentru cei care şi-au lăsat vacanţa pe ultima sută de metri. Acum au oferte tentante, indiferent dacă aleg litoralul, muntele sau Delta Dunării.

Cele mai accesibile sejururi la început de toamnă sunt cele derulate de ANTREC, în agroturism. Astfel, pentru un concediu de vis, ca la bunica, la ţară, nu veţi plăti mai mult de 150 de lei/persoană, tariful incluzând 5 nopţi cazare cu mic dejun la o pensiune de 2 margarete.

Cei mai pretenţioşi, însă, care aleg unităţi de cazare de 3 şi 4 margarete vor scoate din buzunare 195 de lei/persoană, pentru acelaşi sejur. Trebuie să ştiţi că prima noapte de cazare este aferentă zilei de duminică, iar vacanţa se va încheia în ziua de vineri.

Turiştii pot participa la treburile din gospodărie

simeon stalpnicul png

Programul se adresează turiştilor care vor să redescopere viaţa satului, tradiţiile şi bucătăria locului, pentru că numai la ţară te poţi bucura de plimbări călare, cu căruţa pe uliţă, înveţi să mulgi vaca şi poţi da o mână de ajutor la treburile gospodăreşti.

„Cei care aleg să vină la noi vor o vacanţă convenabilă, la aer curat. Pot vizita diverse puncte de interes turistic, precum casa memorială a lui Emil Cioran sau cea a lui Octavian Goga. Păcat că programul nu este promovat şi puţini turişti ştiu că pot beneficia de astfel de vacanţe", ne-a spus Mioara Cârstea, de la pensiunea Phoenix din Răşinari, judeţul Sibiu. Programul este deschis până în noiembrie şi sunt înscrise pensiuni din Argeş, Alba, Braşov, Cluj, Covasna, Gorj, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net