V-a sosit mortul prin poştă. Semnaţi! Cenuşa unui român incinerat în Germania a fost plimbată pe bicicletă, de poştaş, prin tot satul

Ultima actualizare:
În colet se afla o urnă cu cenuşa bărbatului mort în Germania
În colet se afla o urnă cu cenuşa bărbatului mort în Germania

Repatriere mai puţin obişnuită! Pentru că nu au avut 7.000 € să aducă acasă trupul unei rude moarte în Germania, o familie din comuna Vama, Suceava a găsit o metodă mai puţin costisitoare. I-au incinerat trupul şi au trimis cenuşa... prin poştă.

Tot satul vuieşte, de câteva zile, despre cum un consătean plecat peste hotare s-a întors acasă într-un borcan. Asta după ce, săptămâna trecută, la Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Prisaca Dornei, a ajuns un colet poştal în care se aflau rămăşiţele unui sătean. Preotul paroh Cristian Gheorghe Brocea a povestit că totul a pornit după sărbătorile de iarnă, când a fost contactat de rudele unui bărbat din sat, plecat de mai mulţi ani în Germania.


    În colet se afla o urnă cu cenuşa bărbatului mort în Germania
În colet se afla o urnă cu cenuşa bărbatului mort în Germania

Oamenii au spus că Costel Hanti (46 de ani) a murit, a doua zi de Crăciun, şi că vor să-i îndeplinească ultima dorinţă: să-l îngroape în cimitirul din sat, în cripta familiei sale. Însă costurile cu repatrierea trupului ajungeau la 7.000 €, iar oamenii nu aveau banii aceştia. Aşa că, rudele îndoliate din Germania au decis incinerarea cadavrului şi trimiterea în ţară doar a cenuşii.

Nu i-au făcut slujbă de înmormântare

Preotul a fost de acord să ia în custodie, în cimitirul din sat, cenuşa defunctului, aşa că oamenii l-au expediat prin poştă. Joia trecută, preotul a primit coletul, dar nu a putut ajunge la oficiu, aşa că a rugat poştaşul să îi aducă acasă obiectul şi documentele de semnat. Fără să ştie ce transportă, poştaşul a cărat pachetul pe bicicletă prin tot satul, cât a livrat restul corespondenţei. Când a ajuns la părintele Brocea, acesta i-a spus poştaşului că a plimbat, ore în şir, mortul pe bicicletă. “Era un colet, iar în interior un plic, cu toate documentele necesare, şi un borcan din inox, bine sigilat”, ne-a spus preotul. “S-a făcut o groapă de aproximativ jumătate de metru în cripta familiei. Am spus doar câteva cuvinte de mângâiere pentru familie. Şi pentru mine a fost ceva inedit”, a mai spus părintele. 

Cea mai ieftină repatriere

Pentru cei ce aleg varianta incinerării, oriunde în Europa, urna cu cenuşa defunctului e predată familiei şi devine un bun al acesteia, pe care îl poate păstra cât vrea, înhuma sau depune unde şi când consideră de cuviinţă. Potrivit informaţiilor oferite de Ministerul Afacerilor Externe pe site-ul său, transportul urnei cu cenuşă umană din Germania în România nu necesită paşaport mortuar, ci doar certificatul de deces şi eventual, ca recomandare, o adeverinţă de incinerare. Asta îi scuteşte pe aparţinători de un lung şir de complicaţii birocratice şi reduce costurile repatrierii după incinerare la preţul metodei de transport aleasă pentru urna cu cenuşă – în acest caz alegerea fiind coletul poştal, ca pentru expedierea oricărui bun personal. 

image
image
image
image
image
image
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net