UPDATE Persoanele dispărute pe lacul Siutghiol au fost găsite tefere, pe mal

Ultima actualizare:

    În lacul Siutghiol şi-au pierdut viaţa patru oameni, în urmă cu nici o lunăFoto: Arhiva Click
În lacul Siutghiol şi-au pierdut viaţa patru oameni, în urmă cu nici o lunăFoto: Arhiva Click

Trei persoane sunt de negăsit. Conform dispeceratului Ambulanţei Constanţa ele au căzut de pe gheaţă în lacul Siutghiol.

UPDATE 20.35 Căutările au fost sistate după ce oamenii legii au aflat că cei presupuşi dispăruţi erau braconieri care au traversat lacul şi au ieşit prin dreptul oraşului Ovidiu. Cei trei sunt teferi şi nevătămaţi.

UPDATE 18.18 Un ecliopter al GSP a sosit la zona incidentului. Reflectoarele puternice ale aparatului de zbor îi pot ajuta pe pompieri şi scafandri să găsească victimele mai uşor. Medicii spun că şansele ca o persoană căzută în lacul parţial îngheţat să fie găsită în viaţă sunt practic nule. Asta pentru că apa este foarte rece, iar o victimă poate să fie transportată pe sub gheaţă de curenţi. 

UPDATE 17.50 La locul indicat de martori au ajuns 4 maşini de pompieri şi mai multe ambulanţe. Două bărci ale scafandrilor au plecat spre zona unde au fost văzute ultima dată victimele.

Pompierii militari au fost anunţaţi au fost solicitaţi după ora 16.50 că trei persoane ar fi căzut în Lacul Siutghiol, potrivit adevarul.ro.

O femeie a anunţat că a văzut trei persoane care au căzut în lac. Oamenii legii bănuiesc că este vorba de trei teribilişti care mergeau pe gheaţa formată deasupra lacului.

Medicii de la Ambulanţa Constanţa nu pot să intervină pe lac, iar pompierii de la ISU Dobrogea nu au cum să ajungă la victime pentru că gheaţa nu îi poate susţine. Pe de altă parte, la mal apa este îngheţată şi nu au cum să lase o barcă pe luciul apei.

Autorităţile spun că este nevoie de intervenţia scafandrilor.

Lacul Siutghiol a fost în urmă cu mai puţin de o lună scena teribilului accident cu elicopterul SMURD.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net