UPDATE Coadă ca la piață la DNA. Dragnea așteaptă la intrare

dragnea_inquam.jpg

liviu dragnea psd coada dna
Liviu Dragnea, la mijlocul cozii de la DNA
Foto: Inquam

E înghesuială mare la DNA, luni dimineață. Pe scările instituției s-a format încă de la primele ore o coadă de vreo 15 persoane. Printre ele și președintele PSD, Liviu Dragnea, care așteaptă să intre la audieri, într-un dosar în care este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual.

UPDATE. Dragnea, a declarat, la ieşirea de la DNA, că nu a fost pus sub acuzare pentru noi fapte şi că are toate şansele să rămână liber până la alegerile parlamentare. Întrebat dacă procurorii au aşteptat să treacă alegerile şi să se anunţe rezultatele, apoi l-au chemat la DNA, Dragnea a spus: „Credeţi dumneavoastă aşa ceva? Eu nu cred aşa ceva. Nu se întâmplă aşa ceva. E o simplă coincidenţă.”

Dragnea a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu crede că dosarul de la DNA îi va crea probleme, după condamnarea primită în dosarul „Referendumul”.

„Am înţeles că nu, de la condamnare încoace, dacă mai fac vreo crimă de genul acesta, dar s-a depăşit nivelul de teamă. Până la urmă, după atâţia ani, au fost ani grei pentru mine, pentru familia mea, să plătesc pentru un referendum care l-a ţinut în continuare pe Băsescu acolo, s-au depăşit toate astea. Până la urmă noi mergem înainte. Eu merg înainte până la alegerile parlamentare. Am toate şansele să rămân liber până la alegerile parlamentare, chiar şi într-un ritm foarte alert, pentru că vreau să câştigăm alegerile”, a adăugat Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 10.00 şi a fost nevoit să stea la coadă, pentru că, la aceeaşi oră au venit la DNA mai multe persoane, citate în alte dosare.

Printre aceştia este şi prof. dr. Alexandru Ciocâlteu, fost manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti, pus recent sub acuzare pentru luare de mită şi cercetat în arest la domiciliu, potrivit News.ro.

Dragnea a fost citat de procurorii DNA să se prezinte în dosarul în care este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual, fiind acuzat că, în perioada în care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a pus-o pe şefa DGASPC Teleorman Floarea Alesu să menţină în funcţii două angajate care nu se prezentau la serviciu, ci lucrau la sediul PSD Teleorman, condus atunci de Dragnea.

Preşedintele PSD a fost pus sub acuzare în 6 aprilie, el având calitatea de suspect în dosarul în care este cercetată şi fosta sa soţie, Bombonica Prodana, precum şi foşti şefi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

În acelaşi dosar, în 11 mai a fost audiat şi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, în calitate de martor.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

Bombonica Prodana (fostă Dragnea) a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

Loading...
 
 
503 Service Unavailable

Error 503 Service Unavailable

Service Unavailable

Guru Meditation:

XID: 490360885


Varnish cache server

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1