Un vitezoman a băgat zece persoane în spital

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Pasagerii unui microbuz au ajuns ieri la spital în urma unui accident rutier produs pe o stradă din Ploieşti, în care au fost implicate şi două autoturisme.

Şoferul unui BMW înmatriculat în Italia a intrat într-o intersecție fără să acorde prioritate. A izbit în plin microbuzul care plecase din Ploiești cu destinația Drăgănești, s-a răsturnat pe partea dreaptă şi a ricoșat într-o altă mașină. Șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, abandonând bolidul.

„Șoferul microbuzului nostru mergea regulamentar, iar din partea stângă a venit acea mașină, fără măcar să schițeze o frână. S-a oprit în noi. Când am coborât, m-am dus să văd cine este şoferul, dar fugise", ne-a povestit Nicoleta Firicel, aflată printre cei zece pasageri ai microbuzului.

Victimele au primit îngrijiri medicale

simeon stalpnicul png

„Eram pe locul din spate. Am auzit o pocnitură, apoi am simțit cum au căzut alții peste mine. M-au ajutat niște bărbați să ies. Mi-am pierdut pantoful și medicamentele, pe care tocmai mi le luasem din Ploiești", a povestit și Tudora Toma. Toţi pasagerii, printre care şi doi copii, au ajuns la spital cu răni uşoare, una singură fiind în stare gravă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net