Un șofer beat de microbuz a băgat în spital 11 copii

Ultima actualizare:

    Microbuzul condus de șoferul beat s-a răsturnat în șanț
Microbuzul condus de șoferul beat s-a răsturnat în șanț

A fost alarmă de Cod Roșu în această dimineață pe Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Deva. în localitatea Cristur. Pe carosabilul umed, şoferul unui microbuz încărcat cu 17 copii a pierdut controlul direcţiei şi a ieşit de pe şosea, răsturnându-se într-un şanţ.

„11 copii au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Deva, cu răni minore”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara pentru adevărul.ro. Grav este că, testat cu aparatul alcool-test, șoferul a fost descoperit sub influența alcoolului. Şoferul, în vârstă de 61 de ani, a declarat că a aţipit la volan. ”Va fi cercetat penal pentru starea în care se afla”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Copiii au fost duși la spitalele din Deva și Hunedoara.”Majoritatea prezentau traumatisme ale membrelor sau escoriaţii dar erau conştienţi şi cooperanţi. Niciun copil nu a fost extras din microbuz de echipajul de descarcerare”, au informat reprezentanții ISU Hunedoara.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net