Un service auto din Voluntari a cerut insolvenţa City Insurance

Ultima actualizare:

    Service-ul auto are de recuperat peste 98.000 de lei de la asigurătorul City Insurance (foto: www.autocar.ro)
Service-ul auto are de recuperat peste 98.000 de lei de la asigurătorul City Insurance (foto: www.autocar.ro)

SC Auto Car Grup Service, membru al Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), a cerut insolvenţa societăţii de asigurare City Insurance. Motivul îl reprezintă neplata unor servicii de service, realizate de Auto Car Grup, în valoare totală de 98.771 de lei.

UPDATE Ora 16.45: "ASSAI a transmis informaţii false"

Reprezentanţii City Insurance recunosc că au de achitat o sumă de bani către service-ul cu care au contract, însă spun că procedurile sunt în curs de finalizare. Aceştia consideră că demersul Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) afectează, nejustificat, imaginea companiei de asigurare. „Suntem foarte surprinşi de comunicatul emis astăzi de ASSAI în numele SC AUTO CAR GRUP 1 SRL, pentru o creanţă extrem de mică valoric şi care însumează numai 20 de dosare de daună din care: 2 dosare au fost déjà achitate, 8 dosare sunt incomplete, punându-ne în incapacitate de plată, 5 dosare se încadrau la plată în termenul legal de 30 de zile, iar 5 dosare erau programate la plată, iar în acest moment sunt plătite. Nu înţelegem logica demersului ASSAI,  dat fiind că Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance nu a fost contactată în nici un moment al discuţiilor de către ASSAI la nivel de conducere, toate negocierile purtându-se între Biroul de Daune al City Insurance şi SC AUTO CAR GRUP 1 SRL. Cu atât mai mult cu cât ASSAI a transmis în mod intenţionat şi cu rea credinţa informaţii false, menite să afecteze imaginea societăţii noastre”, se arată într-un comunicat remis redacţiei. 

Reprezentanţii service-ului auto din Voluntari, judeţul Ilfov, spun că, în ciuda unei colaborări de lungă durată pe care au avut-o cu societatea City Insurance, aceasta din urmă nu şi-a mai respectat obligaţiile contractuale de a plăti contravaloarea reparaţiilor efecutate de service. „Societatea de asigurări nu a achitat reparaţiile maşinilor asigurate către unitatea service, deşi societatea de asigurări a transmis către atelierul service acceptul de plată a reparaţiilor. Unitatea service a început procedura de solicitare a insolvenţei societăţii de asigurări City Insurance şi astăzi, 19 noiembrie 2012, a notificat Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, instituţie care urmează să îşi prezinte, în termen de 30 de zile, avizul, care este unul consultativ”, se arată într-un comunicat al ASSAI transmis redacţiei.

Auto Car Grup are de recuperat de la societatea de asigurare o creanţă de 98.771 de lei, care reprezintă reparaţiile efectuate asupra unor autoturisme asigurate RCA şi CASCO la City Insurance. Contactaţi de Click!, reprezentanţii companiei de asigurări au declarat că vor formula un răspuns la comunicatul ASSAI în cel mai scurt timp.

Reprezentanţii ASSAI spun că modul neprofesionist de lucru al celor de la City Insurance se poate răsfrânge şi asupra altor beneficiari de poliţe RCA şi CASCO. Parcul auto al Regiei de transport Bucureşti este, de asemenea, asigurat la City Insurance. Totodată, City Insurance este una dintre cele 13 societăţi de asigurare care fac parte din PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale), organism autorizat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să încheie asigurări obligatorii pentru locuinţe în România.

image
image
image
image
image
image
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net