Un nou termen în dosarul Colectiv

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Un nou termen în dosarul incendiului de la clubul Colectiv, care a fost reunit cu cel al fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, ar urma să aibă loc luni, la Tribunalul Bucureşti. Tribunalul Bucureşti încă nu a început judecata pe fond în acest caz, relatează News.ro.

La termenul din 16 mai, judecătoarea de caz a facut o cerere de abţinere care a fost aprobată de alt magistrat şi s-a hotărât repartizarea aleatorie a dosarului unui alt judecător, iar la termenul din 23 iunie s-a constatat că noul judecător avea mai multe cauze, astfel că dosarul Colectiv a fost amânat. Fostul primar al sectorului 4 nu a venit la instanţă.

Această cauză a ajuns la Tribunalul Bucureşti după ce în 5 aprilie Judecătoria Sectorului 4 a decis să reunească dosarul incendiului de la clubul Colectiv cu cel al fostului primar Cristian Popescu Piedone. Totodată, magistraţii au respins cererea urmaşilor celor decedaţi şi a răniţilor ca statul să fie parte în proces pentru plata despăgubirilor. Judecătorii au respins şi sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie ridicată de juristul Ministerului de Interne.

Judecătoria Sectorului 4 a început, în 7 februarie, judecarea pe fond a dosarului "Colectiv" în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă patronii clubului şi administratorii firmei care a pus artificiile în seara concertului din 30 octombrie 2015.

În dosarul "Colectiv" s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 4 în 28 aprilie 2016, când a intrat în procedură de cameră preliminară.

Procurorii Parchetului instanţei supreme i-au trimis în judecată pe George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, pe Daniela Ioana Niţă şi Mihai Cristian Niţă, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists care au instalat artificiile folosite în seara concertului din 30 octombrie 2015 şi pe pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent în club.

Aceştia sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în formă agravată şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. În plus, Daniela Niţă este judecată şi pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

De asemenea, SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în formă agravată.

Procurorii continuă cercetările, într-un dosar disjuns, faţă de artificierul Marian Moise, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. Marian Moise a fost trimis de firma Golden Ideas Fireworks Artists să pună artificiile în clubul Colectiv, la concertul trupei Goodbye to Gravity. Ancheta în cazul său a început mai târziu pentru că acesta a fost rănit în urma incendiului.

Dosarul fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost instrumentat de procurorii DNA, care în 5 mai 2016 l-au trimis în judecată pe fostul edil, alături de alţi trei funcţionari din primărie, sub acuzaţia de abuz în serviciu.

image
image
image
image
image
image
respiratia jpg
Alimente nocive pentru ficat FOTO Shutterstock jpg
rsz delta dunarii jpg
vize jpeg
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net