Un an de la primul deces provocat de COVID în România: „Ne-am obişnuit cu răul, dar temerea încă există”

Ultima actualizare:
789123 jpeg

„Eram speriaţi, ne era frică să venim la muncă, aveam insomnii”. Asta spun acum medicii din Filiaşi, printre primii din ţară care au intrat în contact direct cu un pacient pozitiv.

Tot ei au fost primii care nu mai veneau la serviciu decât după ce îşi făceau un test rapid. Medicii au povestit, pentru adevarul.ro, ce simt acum, la un an de la primul deces provocat de COVID în România.

Medicii de la Spitalul Filişanilor spun că nu vor uita niciodată momentele prin care au trecut în martie 2020. Totul a început în ziua de 15 martie, când un bărbat sosit din Franţa cu nouă zile în urmă, a sunat la 112 şi a cerut ajutor. Omul, în vârstă de 67 de ani, avea cancer şi era în fază terminală.


    La Spitalul Filişanilor,  pandemia a lăsat  amintiri puternice
La Spitalul Filişanilor, pandemia a lăsat amintiri puternice

„Am vrut să-l transferăm la Craiova, la Oncologie, dar au zis că nu au locuri. L-am introdus într-o rezervă a Compartimentului de Primiri Urgenţe. Am cerut DSP să-l testeze pentru că pacientul ne-a spus că vine din Franţa, dar răspunsul a fost că acest caz nu corespunde protocolului, că Franţa la data intrării pacientului în ţară nu era în scenariul roşu”, povesteau la vremea respectivă medicii de la Spitalul din Filiaşi. O zi mai târziu, pacientul a început să aibă febră, iar în următoarea zi i s-a făcut testul PCR. Pe data de 18 martie a venit confirmarea: testul ieşise pozitiv.

«Panica a crescut când am văzut izoleta»

“Toată lumea a intrat în panică atunci. Eram speriaţi, ne era frică să venim la muncă, aveam insomnii. Au fost momente extrem de grele care ne urmăresc şi acum. Panica a crescut mult şi când am văzut izoleta în curtea spitalului. Era ceva nou, care îţi dădea fiori. Eram speriaţi, foarte speriaţi”, povesteşte medicul Oana Cristina Grigore. Pacientul infectat a fost transferat cu izoleta la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova şi internat la Terapie Intensivă. Acolo a şi decedat patru zile mai târziu, pe data de 22 martie 2020. Imediat după ce au primit confirmarea că pacientul internat la Spitalul Filişanilor era pozitiv, 23 de cadre medicale din Compartimentul pentru Primiri Urgenţe au intrat în carantină. Câteva zile mai târziu, un medic şi o asistentă au fost testaţi pozitiv.


    Dr. Oana Cristina Grigore  şi dr. Ramona Niţulescu
Dr. Oana Cristina Grigore şi dr. Ramona Niţulescu

“A fost foarte greu. Am fost nevoiţi să suspendăm activitatea în Compartimentul pentru Primiri Urgenţă pentru 14 zile. Toată lumea era speriată. Eram în stare de urgenţă, la început de pandemie, totul era nou. Acum, după un an, am învăţat multe, am reuşit să luăm toate măsurile necesare să ne protejăm şi pe noi, şi pacienţii. Ne-am obişnuit, fără îndoială, şi cu această pandemie, cu acest virus. Ne-am obişnuit cu răul, dar temerea încă există”, a declarat dr. Ramona Niţulescu, managerul Spitalului Filişanilor. 

Click! spune

Pe data de 22 martie 2020, în România murea primul om infectat cu noul coronavirus. Pe data de 22 martie 2021, au fost raportate 60 de decese, iar în decurs de un an numărul morţilor infectaţi cu COVID-19 a depăşit 22.200.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
cavou Iulia Hasdeu jpg
virnant jpeg
Medgidia jpeg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net