Un an de durere sfâșietoare pentru familia polițistului Gigină

10704042_1721586424765382_5843965698754260860_n.jpg

bogdan gigina an deces mama
Bogdan Gigină avea 28 de ani când a murit

Joi se împlinește un an de când polițistul Bogdan Gigină, deschizătorul coloanei lui Gabriel Oprea, a suferit un accident mortal. Oprea se crede, în continuare, nevinovat, iar DNA îl cercetează pentru omor din culpă. În tot acest timp, părinții lui Bogdan își poartă crucea. Suferă de dor și de durere și speră că fiului lor i se va face dreptate.

București, 20 octombrie 2015, puțin după ora 19.00. Ploua și era întuneric. Polițistul Bogdan Gigină (28 de ani) rula cu 84 km/h, pe motocicletă, deschizând drumul coloanei oficiale a ministrului de Interne de atunci, Gabriel Oprea. Pe strada Știrbei Vodă, agentul și-a găsit sfârșitul după ce a căzut într-o groapă lăsată nesemnalizată de o firmă care făcea reparații la rețeaua de gaze. N-ar fi avut ce să caute acolo, în acele circumstanțe, însă, cum ar fi putut să se opună ordinelor șefului cel mare, însuși ministrul Internelor Gabriel Oprea, pe care trebuia să-l ducă acasă, în Cotroceni?

În urma cercetărilor, procurorii DNA au decis că de vină pentru producerea accidentului este chiar Oprea, deși acesta spune că nu are nici o vină.

„În ceea ce priveşte cauza accidentului de circulaţie constând în viteza de deplasare (84 de km/h) şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă indicii rezonabile că această cauză a fost determinată de către ministrul de Interne Oprea Gabriel. Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de interne prin comunicarea destinaţiei şi a momentului precis la care acesta trebuia să ajungă la destinaţie. De altfel, acesta era singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depăşirea limitei de siguranţă”, susţin anchetatorii. 

Astfel, DNA a cerut aviz de la preşedintele Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a lui Oprea, sub acuzaţia de ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, iar șeful statului l-a dat.

Pentru familia lui Bogdan acest lucru este un mic pas pe calea dreptății. Suferința nu le-o poate lua nimeni niciodată. Și-au pierdut copilul și, după cum spune chiar mama lui Bogdan, așteaptă să-i treacă zilele pentru a fi din nou alături de fiul său.

În acest an de chinuri și dureri, Carmen Gigină și-a plâns fiul, și-a strigat durerea, neputința, disperarea și revolta. Pe contul ei de Facebook se regăsesc câteva mesaje sfâșietoare pe care le-a publicat de-a lungul acestei perioade tragice.

Ultimul mesaj este publicat luni și este pe cât de simplu, pe atât de cutremurător: „Se numea Cosmin Bogdan Gigină”.

În 9 octombrie, mama polițistului și-a adus aminte de ziua în care fiul său a participat la marathon: „Dimineață, când am deschis geamul, am retrăit ziua când Bogdan participa la maratonul din b- dul. Unirii. În urmă cu un an. Nu știam că participă, dar, privind pe geam, l-am văzut. L-am sunat .
„Cosmin, tu ești la maraton?”
M-a Întrebat:
„De unde Știi? Aici aleargă sute de oameni!
I-am răspuns doar atât: „oriunde ai fi, printre mii de oameni, te-aș recunoaște”. Astăzi, nu-l mai văd, dar știu că este acolo.”

În data de 20 septembrie, Carmen Gigină a publicat un mesaj zguduitor în care a descris seara zilei de 20 octombrie 2015: „Nu am vrut până acum să vorbesc despre trăirile noastre; acum vreau ca toți cei care ne-ați „condamnat” să înțelegeți de ce nu am făcut-o. Sunt lucruri greu de spus și greu de imaginat pentru voi care sunteți părinți. În seara zilei de 20 oct. 2015, în urma telefonului primit, la ora 19.02, am alergat către Spitalul Universitar. Cel care ne-a anunțat de accident repeta „nu pot să cred că s-a întâmplat asta, nu pot să cred!” Soțul meu și-a îmbrăcat un trening peste pijama și a plecat către spital. Eu m-am blocat, nu reușeam să mă îmbrac....eram...paralizată.... I-am spus să alerge soțului meu. „Am să ajung cu un taxi, nu mă aștepta....du-te lângă băiat”. Am ieșit în stradă căutând un taxi....greu de găsit...afară ploua torențial. Am pornit către zona Unirii spunând rugăciuni pentru viața copilului meu. Nu îmi păsa că oamenii se opreau și mă priveau ca pe un om debusolat, nu-mi păsa....decât de el, de copilul meu, imploram Divinitatea ca el să fie bine. În momentul în care am intrat în Spitalul Universitar, am avut impresia că toată lumea mă cunoaște. Cel de la intrare a întrebat „Sunteți mama polițistului accidentat?” Mi-a arăt ușa unde copilul meu era resuscitat. Am intrat și acolo am găsit un copil, copilul meu complet desfigurat, cu gâtul retezat, cu chipul plin de sânge. Pardoseala era plină de sânge; m-am prăbușit la picioarele lui, sărutându-le și strigându-l. Încă avea șosetele ude în picioare. M-am trezit ridicată brusc și zguduită de umeri...medicul de gardă plângea și încerca să mă facă să înțeleg că nu se mai poate face nimic. M-am prăbușit din nou la picioarele copilului meu, implorând și privind oamenii care, deși știau că nu se mai poate face nimic pentru el, nu voiau să renunțe. Nu am să uit niciodată cum acei oameni încercau imposibilul, nu am să uit lacrimile care li se înodau sub barbă...
Astăzi, privesc, privim neputincioși la nedreptatea făcută sufletului copilului nostrum.”

În 8 septembrie, Carmen Gigină a publicat o fotografie în Bogdan apărea lângă cățelul său. Alături, câteva rânduri emoționante care arată cât de dor îi este de fiul său: „Asta era imaginea fiecărei dimineți. Tu îți alintai cățelușul. Eu te alintam pe tine. Acum, deschid ușa și îngenunghez în fața altarului tău și ridic rugăciune. Mă rog la Dumnezeu să ai lumină veșnică și loc curat fără tristețe și durere. Îmi lipsești, suflet bun, mi- e tare dor de tine și de ghidușiile tale. Mama ta știe că într-o zi te va strânge din nou în brațe și, atunci, nu-ți va mai da drumul niciodată.”

Un mesaj scurt, publicat în 31 august: „Te iubim mult și ne este tare dor de tine”

În 30 august, Bogdan ar fi împlinit 29 de ani. Pentru familia lui, această zi nu va mai fi niciodată cum a fost, fericită.

„Pentru copilul meu

În fiecare an, era ziua când mă preocupau pregătirile pentru aniversarea copilului meu. Astăzi, i-am aprins lumânare în timp ce pregăteam cele creștinești.
Îl aștept în fiecare zi a vieții mele. Orice lift oprit înseamnă că ești tu, orice ușă deschisă a casei te așteaptă pe tine. Orice privire a mea pe geam, așteaptă silueta ta și mâna ridicată în semn de „mamă, vin acasă”, așa cum făceai în fiecare zi. Încerc din răsputeri să accept că mi-ai fost luat, dar, oricât de mult timp ar trece, oricât de puternică aș încerca să fiu, nici un părinte nu s-ar putea uita la ușă în fiecare zi a vieții decât așteptându-și sufletul. Retrăiesc zi de zi amintirile fiecărei zile petrecute de-a lungul timpului împreună..indiferent ce aș face...tu nu ai cum să ieși din gândul meu...retrăiesc seara accidentului când din copilul meu frumos și plin de viață am găsit un corp distrus și un chip greu de recunoscut chiar și pentru mine. Visele noastre erau altele, copilul meu, și tu știi asta...astăzi, noi nu pregătim tort, nici scutece pentru nepoți, pregătim colivă și colaci și ridicăm rugăciune pentru sufletul tău, pentru restul zilelor noastre.”

Loading...