Un contabil abia internat la Socola s-a sinucis chiar în spital. Cum a reușit ieșeanul să-și pună capăt zilelor

Ultima actualizare:

    Spitalul Socola din IașiFOTO: ziaruldeiasi.ro
Spitalul Socola din IașiFOTO: ziaruldeiasi.ro

Bărbatul în vârstă de 40 de ani, contabil de meserie, fusese internat marți după-amiază, iar miercuri dimineață a fost găsit mort în salon. Și-a baricadat ușa cu un pat și s-a sinucis cu un ciob de sticlă, secționându-și vena jugulară.

Un bărbat care tocmai fusese internat la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași s-a sinucis în rezerva în care se afla singur. În vârstă de 40 de ani, el a ajuns în cursul după-amiezii de marţi în regim de urgenţă psihiatrică, delirând şi prezentând semne de psihoză. Acesta a fost internat voluntar într-o rezervă din cadrul Pavilionului I Bărbați, iar medicii i-au administrat tratament adecvat, totul decurgând normal până târziu în noapte, scrie bzi.ro.

La un moment dat, bărbatul a mers însoțit de personalul medical la toaletă, iar apoi s-a întors în rezervă. Imediat după aceea, în jurul orei 4:30, a mutat patul în dreptul ușii, blocând astfel intrarea în salon. Ulterior, și-a pus planul bine pus la punct în aplicare: a demontat o fereastră, a acoperit-o mai apoi cu un cearșaf și a spart sticla, mascând astfel zgomotul.

Și-a tăiat jugulara cu un ciob

Se pare că mai întâi s-a tăiat cu un ciob în zona brațului. Apoi, s-a tăiat în zona gâtului, secționându-și vena jugulară. Acesta a fost găsit într-o baltă de sânge de către personalul medical, care a solicitat intervenția polițiștior. Însă, pentru că a pierdut extrem de mult sânge, nu a mai putut fi salvat.

„Toate gândurile noastre sunt alături de familia acestuia, din nefericire, suicidul este o realitate în psihiatrie. Personalul medical şi-a făcut datoria, toţi au făcut ce este omeneşte posibil. Momentan, este o cercetare în curs, nu putem oferi informaţii suplimentare”, a declarat Bogdan Şaramet, managerul spitalului, citat de bzi.ro.

Bărbatul nu se afla în evidenţa unităţii medicale cu internări anterioare şi nu avea istoric psihiatric.

Citește și:

Crimă urmată de sinucidere într-un spital din Slatina! Un infirmier a ucis o asistentă

Infirmierul şi-a înjunghiat de zece ori iubita asistentă, apoi s-a sinucis. Mesajul lui de adio

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net