Un angajat al OSIM, care şi-a falsificat actele de studiu, a prejudiciat statul cu 25.000 de euro

Ultima actualizare:

    Mascaţii au descins marţi în casele mai multor ieşeni (Foto: Arhivă)
Mascaţii au descins marţi în casele mai multor ieşeni (Foto: Arhivă)

Anchetă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM)! Directorul OSIM şi şefa de la Departamentul de resurse umane au ajuns sub lupa procurorilor, după ce un angajat al instituţiei şi-a falsificat documentele de studii. Astfel, acesta a obţinut un post mai bun şi a putut lucra la un for european, OHIM, echivalentul OSIM în UE.

Potrivit anchetatorilor, în martie 2009, un angajat al OSIM a dus la Departamentul de resurse umane o adeverinţă din care reieşea că este licenţiat, drept pentru care acesta a obţinut un post mai bine plătit.

Ulterior, în anul 2012, angajatul respectiv a fost detaşat la OHIM, organism european similar OSIM. Totodată, reprezentanţii OHIM i-au cerut acestuia o diplomă de licenţă, iar angajatul respectiv le-a fi dat un document fals, scrie rtv.net.

Folosindu-se de actele false, bărbatul a produs un prejudiciu de 25.000 de euro, reprezentând salariile încasate de la OSIM în perioada 2009-2012, precum şi de 17.000 de euro, salariile primite în perioada în care a fost detaşat la OHIM.

Angajatul în cauză şi-a dat demisia în ianuarie 2013.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sector 3 au descins, joi dimineaţă, la locuinţa bărbatului, ei având informaţii despre acest caz încă de la sfârşitul anului trecut.

Totodată, directorul OSIM şi şefa Departamentului de resurse umane sunt cercetaţi penal, fiind acuzaţi că nu au anunţat anchetatorii în momentul în care au aflat că angajatul şi-a falsificat actele de studii.

image
image
image
image
image
image
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net