Ultima zi în care pot fi contestate amenzile încasate în starea de urgenţă

Cine a primit amendă pentru încălcarea restricţiilor în starea de urgenţă mai poate depune şi astăzi contestaţie în instanţă, urmând să le fie anulate procesele de contavenţie. Şi cei care au plătit deja îşi vor recupera banii dacă vor formula plângere contravenţională la judecătorie până în 2 iunie.

Astăzi, 2 iunie, este ultima zi în care mai pot fi contestate amenzile date pentru nerespectarea restricţiilor impuse în starea de urgenţă. Nu se vor anula de la sine, deşi au fost declarate neconstitutionale.

În cele două luni cât a durat starea de urgenţă, 300.000 de persoane au primit amenzi în valoare de 130 de milioane de euro. Unii au plătit contravaloarea amenzilor, alţii nu. Însă, pentru toţi legea va fi de partea lor.

Cei care nu au apucat să plătească mai pot depune şi astăzi contestaţia în instanţă, iar cei care au depus deja amenzile îşi vor putea recupera banii de la stat dacă vor depune plângere contravenţională la judecătorie.

Curtea Continuţională a stabilit, în 6 mai, că prevederile art. 28 din OUG 1/1999, prin care au fost stabilite amenzile pentru nerespectarea restricţiilor în perioada stării de urgenţă, sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate. Faptele a căror săvârşire constituie contravenţie nu sunt definite clar, ci sunt lăsate la aprecierea subiectivă a poliţiştilor, la fel ca și nivelul amenzii aplicate.

 

Citeşte şi:

Cum se pot contesta amenzile date în perioada stării de urgență

 

14 mai, ultima zi de stare de urgență. Ce ne așteaptă de acum încolo

 

 

Loading...

Citește și

  • În acest weekend, polițiști vor merge pe recomandări. Nu pot da amenzi

    Legea care reglementează starea de alertă, votată miercuri seara în Parlament și care intră în vigoare de luni, stabilește ce fapte sunt interzise și constituie contravenție, precum și cuantumul amenzilor pentru fiecare caz în parte. Acestea variază între 500 și 15.000 de lei. În acest weekend suntem sub „umbrela” Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, unde nu sunt prevăzute amenzi.

  • De vineri 15 mai, România a intrat în stare de alertă, după două luni de restricții impuse de starea de urgență. Măsurile sunt mai relaxate, viața cotidiană își reia cursul, însă interdicțiile nu lipsesc. Grupul de Comunicare Strategică a emis un comunicat cu 13 răspunsuri lămuritoare la cele mai întâlnite întrebări ale populației, legate de contextul actual.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1