Turistă cu un picior rupt, salvată cu ajutorul dronei

7-actu-1-drona1-4col.jpg

Salvamontiştii i-au imobilizat nemţoaicei piciorul şi au transportat-o pe targă
Foto: Salvamont Neamt
Citeste tot despre: 

Premieră în misiunile de salvare montană derulate în Masivul Ceahlău! Pentru a ajunge la o turistă din Germania care suferise o fractură la un picior, Serviciul Salvamont Neamţ a utilizat o dronă. Dispozitivul a transmis cu exactitate coordonatele victimei, dar şi alte date necesare operaţiunii de salvare.

Echipajele profesioniste din Neamţ au folosit pentru prima dată o dronă, în operaţiunea de salvare a unei turiste rănite. Desfăşurată vineri după-amiază, misiunea a durat cinci ore. Femeia care solicitase ajutor se afla în zona Poiana Scăiuş, pe un traseu dificil din Masivul Ceahlău, între Duruitoarea şi Dochia, şi suferise o fractură la picior.  
„Prima echipă de intervenţie a ajuns în jurul orei 16.30 în zona unde s-a produs accidentul şi a acordat primul ajutor, imobilizând membrul fracturat cu o atelă vacumatică”, explică Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ, pentru adevarul.ro. “În jurul orei 17.00, după sosirea celei de-a doua echipe, victima a fost asigurată şi a început transportul. Au fost necesare mai multe lansări în coardă pentru a depăşi zonele de abrupt. În jurul orei 20.00, victima, care avea dureri considerabile, a fost predată la autospeciala Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ”, adaugă Papalicef.

Deşi în acest caz s-ar fi impus chemarea elicopterului SMURD, cercetarea cu drona a arătat că nu sunt întrunite condiţiile tehnice pentru o astfel de intervenţie: „Noi am lansat drona ca să vedem exact locul accidentului. Folosirea dronei certifică faptul că un elicopter poate să intervină sau nu într-o extracţie. S-a găsit un loc de extracţie mai sus, dar era imposibil să transportăm până acolo victima cu acele traume”, spune şeful Salvamont.    

7-actu-2-drona2-15col.jpg

Drona, un dispozitiv foarte util în misiunile montane
Foto: Salvamont Neamt

Dronele mai sunt utilizate de serviciile Salvamont Mureş, Gorj şi Harghita, iar Papalicef detaliază: „Astfel de echipamente au multiple utilizări. Cu o dronă se poate transporta, de exemplu, o fiolă cu ser antiviperin până  la o distanţă de 6 - 7 kilometri. Noi ajungem în două ore şi jumătate de la baza muntelui până sus, pe platoul Dochia, iar o dronă profesională zboară cu 70 de kilometri pe oră. Lansată de la centrul de comandă de lângă Duruitoarea, drona a atins cota platoului Dochia în 3-4 minute”. 

7-actu-3-drona3-15col.jpg

Centrul de comandă Salvamont Neamţ
Foto: Salvamont Neamt

De asemenea, dronele sunt utile în căutările pe timp de noapte. „Am avut o mulţime de cazuri de familii cu copii rătăcite şi trebuia să-i rugăm să facă un foc pentru a-i identifica. Aşa, cu GPS-ul şi cu proiectoarele de pe dronă ajungem imediat la locul intervenţiei”, încheie şeful Salvamont Neamţ. 

Loading...