Turcul care a accidentat poliţistul de la Rutieră, dus la Penitenciarul Rahova

foto_baza_turc.jpg

abdullah atas turc poltist penitenciar
Abdullah Atas este administratorul firmei Atas Light

Omul de afaceri turc Abdullah Atas, care a intrat cu mașina într-un polițist de la Brigada Rutieră, va fi dus la Spitalul Penitenciar Rahova, după ce Tribunalul București a confirmat, luni, mandatul de arestare emis în lipsă pe numele său duminică noapte.

Abdullah Atas, care a intrat cu mașina într-un polițist de la Brigada Rutieră și a fost el însuși internat, la Spitalul Floreasca, în urma accidentului, a părăsit luni după-amiază spitalul pentru a se prezenta la Tribunalul București, în vederea confirmării mandatului de arestare emis pe numele său.

Instanța a confirmat mandatul, emis duminică noapte, astfel că omul de afaceri va fi încarcerat la Spitalul Penitenciar Rahova.

Atas a fost scos din Spitalul Floreasca, luni după-amiază, într-un cărucior cu rotile, bandajat pe față.

În curtea spitalului, unde este internat în continuare polițistul pe care acesta l-a accidentat, se aflau rude și prieteni ai agentului, care l-au huiduit pe omul de afaceri turc când l-au văzut dus la mașina Poliției.

Abdullah Atas a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, ultraj şi părăsirea locului accidentului. Mandatul de arestare a fost emis duminică noapte, la solicitarea procurorilor Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Ancheta în cazul cetăţeanului turc Abdullah Atas, administrator al firmei Atas Light, care are mai multe magazine cu corpuri de iluminat, este făcută de poliţiştii de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde poliţistul era împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic.

Loading...