Trenul regal a plecat din gara Sinaia, într-o călătorie simbolică, spre București

Ultima actualizare:

    Principesa Margareta și Principele Radu, în trenul regalFoto: Adevărul
Principesa Margareta și Principele Radu, în trenul regalFoto: Adevărul

Aproximativ 200 de persoane, localnici și turiști, au participat, luni dimineață, în Gara regală din Sinaia, la o ceremonie organizată de Casa regală a României cu ocazia Zilei Naționale, la finalul căreia trenul regal a pornit într-o călătorie simbolică spre București, transmite Mediafax.

Peste 200 de persoane, localnici din Sinaia sau turiști care petrec minivacanța de 1 Decembrie la munte, au mers, luni dimineață, în Gara regală din Sinaia, de unde trenul regal a pornit într-o călătorie simbolică organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie, în memoria Regelui Ferdinand I Întregitorul și a Reginei Maria.

Membrii Familiei Regale, între care principesa Margareta, Principele Radu și Principele Nicolae, au participat, alături de primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, și de reprezentanți ai administrației publice, la o ceremonie în cadrul căreia au fost împărțite stegulețe, s-a intonat imnul național și imnul regal.

Oamenii au oferit membrilor familiei regale flori, iar aceștia au stat de vorbă cu ei.

Puțin după ora 9.00, trenul regal a plecat dinspre Sinaia cu destinația Ploiești. De la Ploiești, trenul regal va merge către Buzău, Râmnicu Sărat și Focșani, garnitura urmând să aducă Familia Regală la București, luni seară.

Familia Regală a pornit sâmbătă spre Sinaia, într-un drum simbolic cu trenul regal, pentru a marca Ziua Naţională a României.

Trenul regal a fost comandat de Regele Ferdinand I în anul 1926, în Italia. Trenul a fost livrat României după moartea lui Regelui Ferdinand, în anul 1928.

Și anul trecut, de 1 Decembrie, familia regală a organizat o astfel de călătorie, trenul fiind așteptat de sute de oameni în gările în care a oprit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net