Trei zile libere pe săptămână! Prima companie din România care a făcut asta

Ultima actualizare:

    Salariații WebDigital sunt mulțumiți că au liber trei zile pe săptămână, respectiv sâmbătă, duminică și luni
Salariații WebDigital sunt mulțumiți că au liber trei zile pe săptămână, respectiv sâmbătă, duminică și luni

O firmă românească de IT a luat o decizie pe care o vor invidia mulți: a redus săptămâna de muncă de la 5 la 4 zile. Este prima companie de la noi care ia o astfel de măsură. Șeful agenţiei de marketing WebDigital, Ionuţ Munteanu, a declarat, pentru zf.ro, că decizia nu afectează în nici un fel salariile celor 15 angajați ai firmei. Iată cum își motivează reprezentanții companiei hotărârea!

„Aici, la WebDigital, avem o cafea foarte bună. În fiecare dimineață există un ritual al verificării espressorului, se aud lingurițe lovindu-se de cești și căni și, pur și simplu, se simte cum fiecare birou se umple de energie. Oricât de bune ar fi cafeaua și espressorul, știm că nimic nu poate surclasa câteva ore în plus de odihnă. Unele zile pot fi mai solicitante, motiv pentru care ne vom bucura știind că fiecare membru al echipei va putea gândi și acționa mai bine. Escapadele de weekend sunt o problemă în România. Capitala are o poziție privilegiată, iar tentația de a fugi pentru un weekend la mare sau la munte este foarte prezentă. Din păcate, infrastructura nu ne ajută să revenim la birou odihniți sau cu moralul ridicat. Așa că o zi în plus de odihnă va duce la mini-vacanțe mai lungi, la city break-uri în care grijile pentru odihna de după zbor vor dispărea, la condiții de călătorie mai sigure și, implicit, la timpi mai reduși petrecuți pe drum”, au explicat pe site-ul companiei, webdigital.ro, reprezentanții acesteia.

„După un weekend de 3 zile, revin la birou mai fresh și mă pot concentra mai bine pe ce am de făcut. Plus că, prin conștientizarea timpului mai limitat, sunt mai axată pe a găsi modalități noi de a obține aceleași rezultate într-un timp mai scurt, adică mai efficient”, spune Paula, Digital Marketing Specialist WebDigital.

La rândul ei, Silvia, Relationship Manager WebDigital, explică faptul că schimbarea a motivat-o: „Schimbarea m-a motivat să mă concentrez pe task-uri, să le rezolv și să-mi organizez timpul mai bine. Rămâne de văzut cum vor merge lucrurile în continuare - e ca la campanii: cu cât aduni mai multe date, cu atât concluziile vor fi mai relevante”.

Așadar, toţi cei 15 angajaţi ai agenţiei de marketing online WebDigital vor avea liber şi în zilele de luni, dar vor primi în continuare acelaşi salariu.

„Nu e genul de proiect pe care să îl poţi face în orice industrie şi nu e genul de decizie pe care să o iei dacă nu ai instrumente de măsurare a activităţii, a eficienţei personalului“, a declarat, pentru zf.ro, Ionuţ Munteanu, şeful agenţiei WebDigital.

Pe de altă parte, salariile au fost păstrate la acelaşi nivel, chiar dacă numărul de ore lucrate a scăzut. „Au fost discuţii în legătură cu acest subiect, dar am decis să păstrăm salariile intacte. Practic, noi am mărit salariile”, a adăugat Ionuț Munteanu.

Compania WebDigital administrează bugete de publicitate de peste 2 milioane de euro pe an, pentru aproximativ 100 de clienţi în reţelele Facebook, Google sau LinkedIN.

România se află locul 5 în topul celor mai multe ore lucrate pe săptămână. Din păcate, productivitatea nu se află la un nivel comparabil cu țările din Vest.

Gambia, o țară din vestul Africii, are săptămâna de lucru de patru zile, făra a scădea numărul orelor de muncă. Astfel, angajații din sectorul public merg la serviciu de la 8.00 la 18.00, pentru a putea rămâne vinerea acasă.

În 2008, o încercare asemănătoare a avut loc în statul american Utah, când cei 17.000 de oficiali ai guvernului au vrut să lucreze câte 10 ore pe zi, pentru a reduce costurile. Experimentul s-a dovedit a fi un eșec și săptămâna de lucru de cinci zile a fost reinstaurată în 2011.

Săptămâna cu patru zile lucrătoare este populară și în Olanda, unde unul din trei angajați lucrează în regim part-time sau 40 de ore în patru zile. În Marea Britanie, mulți jurnaliști au optat pentru mai puține zile lucrătoare și ture mai lungi.

În Suedia funcționează un alt system: ziua lucrătoare de 6 ore. Întreprinzători suedezi au afirmat că schimbarea a dus la îmbunătățirea atmosferei de lucru, a sănătății angajaților, dar mai ales a cifrei de afaceri. Brath, o companie cu 20 de angajaţi, a raportat încasări mai mari cu aproape 100%.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
Inundatii Dubai jpg
tarom  Mediafax jpg
image png
zacusca dovlecei 1 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net