Trei metode simple prin care poți proteja natura

Ultima actualizare:

    Sursă foto: Shutterstock
Sursă foto: Shutterstock

Planeta noastră se confruntă cu o mulțime de provocări și, cu toate că există o serie de politici care au ca scop protejarea mediului înconjurător, sănătatea ei este pusă zi de zi în pericol. Poluarea crește în fiecare zi, la fel și deșeurile, iar aceste aspecte afectează clima care suferă modificări majore.

Din fericire, toate acestea pot fi diminuate prin implementarea unor strategii aplicate atât de instituțiile statului, cât și de fiecare persoană sau familie în parte. Chiar dacă mulți dintre noi credem că respectăm natura, obiceiurile noastre ne contrazic, multe deprinderi fiind de fapt extrem de poluante. 

Știm că una dintre cele mai eficiente modalități de reducere a poluării asupra mediului este introducerea în rutina noastră a transportului responsabil. Mașinile sunt nocive pentru planetă, așadar mersul cu bicicleta sau pe jos, la fel ca și transportul în comun, sunt opțiuni minunate care pot contribui la o planetă mai sănătoasă. De asemenea, atunci când aceste variante nu sunt viabile, poți achiziționa o trotineta electrica, care este mult mai prietenoasă cu natura decât vehiculele clasice. Dar, pe lângă utilizarea mașinilor, care sunt oare cele mai frecvente și mai dăunătoare greșeli pentru sănătatea planetei noastre?

Folosește pungi reutilizabile

Pungile din plastic din magazine sunt unele dintre cele mai dăunătoare lucruri pentru mediul înconjurător. Acestea ajung de foarte multe ori în apă și pot fi ingerate de animale, acestea confundându-le cu hrana. În plus, pungile din plastic au nevoie de foarte mult timp pentru a se descompune. Acest lucru este valabil și pentru pungile din hârtie, despre care avem impresia că nu sunt la fel de nocive ca cele din plastic. Cu toate acestea, pentru realizarea unei pungii din hârtie este folosită de patru ori mai multă energie decât pentru una din plastic. Un bun înlocuitor al acestora sunt cele realizate din bumbac, care pot fi refolosite, fiind rezistente și lavabile.

Imprimă cât mai puțin posibil

Tehnologia este în plină dezvoltare, la fel și sistemele de digitalizare, dar, cu toate acestea, la nivel mondial încă se consumă foarte multă hârtie. Una dintre principalele surse este imprimatul, lumea producând peste 300 de milioane de tone de hârtie în fiecare an.  Așadar, de fiecare dată când cineva îți cere un proiect sau diferite acte printate, întreabă-l dacă îi sunt 100% necesare în variantă fizică sau i-ar fi la fel de utile trimise în format digital, trimise pe e-mail sau stocate într-un spațiu de stocare virtual. 

Economisește apa

Știm că apa este esențială pentru viața noastră, a animalelor, a plantelor și pentru economie, fiind o resursă care trebuie atent protejată. Apa este irosită extrem de des și există o multitudine de lucruri pe care le putem implementa tocmai pentru a opri acest proces. Întotdeauna oprește robinetul în timp ce te speli pe dinți și pornește dușul doar atunci când ești gata să intri în cabină sau cadă. De asemenea, poți cumpăra un cap de duș special conceput pentru economisirea apei, acestea având fie un limitator integrat, fie un dimmer de pulverizare care îți permite să alegi când reduci debitul de apă. Mai mult, fii atent atunci când speli vasele și încearcă să controlezi câtă apă consumi, iar în timp vei vedea că schimbarea vechilor obiceiuri va fi bună atât pentru mediu, cât și pentru bugetul casei.

Acestea sunt doar cateva idei pe care le poti introduce rapid in obiceiurile tale de zi cu zi. Sunt pasi mici care pot face o diferenta majora in “amprenta de carbon” pe care o lasam in urma noastra. Multe alte lucruri simple le poti face sau te poti implica activ in proiecte care au un impact mai mare asupra mediului: plantează copaci și plante, indiferent că locuiești la bloc sau casă, implică-te în campanii de con;tintizare a presortarii deseurilor sau ajuta la strangerea si redistribuirea produselor ce pot avea o a doua viata.

image
image
image
image
image
image
medic jpg
foto1 viol jpg
ce te impiedica sa ai mai multi bani 1536x864 jpg
bani divort1 jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
legume fructe vitamine naturale jpg
roman bogat cantacuzino1 jpg
Rares Bogdan FOTO Facebook
image
actualitate.net
image
actualitate.net