Trei medici infectați cu Covid-19 au fugit din spital. Poliția i-a găsit acasă

femeie-care-poarta-masca-chirugicala.jpg

Femeie care poartă mască chirurgicală
Fugarii s-au ales cu dosar penal
Citeste tot despre: 

Cei trei medici infectați cu noul coronavirus care au fugit din spitalul județean din Târgu Jiu au fost găsiți. Pentru gestul lor li s-a întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Conducerea spitalului va demara, de asemenea, o anchetă.

Polițiștii au constatat că este vorba despre trei femei cu vârste cuprinse între 31 si 55 ani, toate din Târgu Jiu, medici în cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu.

Femeile au fost găsite acasă și au fost duse cu ambulanța secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Din verificări a reieșit că ele au părăsit, joi, secția medicală unde erau internate fără a informa despre acest lucru. Polițiștii gorjeni au anunțat, vineri dimineață, că s-au sesizat din oficiu în cazul lor, după ce au părăsit spitalul fără acordul personalului de serviciu. Conducerea spitalului va demara, de asemenea, o anchetă. "La data de 30.10.2020, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu despre faptul că un număr de 3 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean Târgu Jiu, Secţia Oncologie, cu diagnostic pozitiv de COVID-19, au părăsit unitatea medicală, fără acordul personalului de serviciu. Poliţiştii au constatat că pacienţii ar fi trei femei cu vârste cuprinse între 31 si 55 ani, toate având domiciliul în municipiul Târgu Jiu, acestea fiind medici în cadrul Spitalului Judeţean Târgu Jiu. Din verificări a rezultat că în cursul zilei de 29.10.2020, acestea au părăsit incinta secţiei medicale unde erau internate fără a informa despre acest lucru”, transmite IPJ Gorj. "Întrucât nu au respectat măsurile pentru prevenirea răspândirii COVID-19, celor trei persoane li s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Persoanele în cauză au fost identificate la domiciliu şi transportate cu ambulanţa şi internate la Secţia Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu”, mai precizează IPJ Gorj.

 

Loading...