Traian Băsescu: Cerem Rusiei să înceteze operaţiunile militare împotriva Ucrainei

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu (Foto: Marian Iliescu/Adevărul)
Traian Băsescu (Foto: Marian Iliescu/Adevărul)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Cotroceni, că România cere Rusiei încetarea manevrelor militare la adresa Ucrainei şi consideră că ţara vecină este agresată de forţele Federaţiei Ruse.

Şeful statului a făcut o declaraţie de presă la Cotroceni precizând că doreşte să exprime poziţia oficială a României privind etapa la care s-a ajuns în evoluţiile din Ucraina.

Potrivit preşedintelui, România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei fără acordul acesteia şi în afara acordurilor internaţionale este o agresiune la adresa Ucrainei.

Şeful statului a mai spus că statele semnatare ale Memorandumului de la Budapesta, din 1994, sunt obligate să demareze imediat un proces de negociere care să ducă la restabilirea legalităţii internaţionale, inclusiv prin încetarea oricărei acţiuni a Federaţiei Ruse pe terioriul Ucrainei şi a precizat că acest acord între Marea Britanie, SUA şi Federaţia Rusă reprezintă, în viziunea României, alături de o legislaţie în materie, garanţia pentru independenţa şi suvernanitatea Ucrainei.

"România cere Federaţiei Ruse sistarea oricărei operaţiuni militare care vizează Ucraina şi revenirea în limitele acordului de la Kiev şi Harkov, semnate între Ucraina şi Federaţia Rusă în 1997 şi 2010, şi care vizează staţionarea flotei ruse la Sevastopol", a mai spus Băsescu.

Preşedintele a mai spus că România susţine fără rezerve integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi cere cetăţenilor ucraineeni de etnie română să continue să nu se angajeze în manifestări violente.

De asemenea, România cere noilor autorităţi ucraineene, pe care le recunoasşte ca reprezentanţi legitimi ai ţării, să respecte drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
strada prabusita slanic jpg
istanbul pixabay jpg
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Metrou Victoriei FOTO Shutterstock
oua pixabay jpg
contor curent jpg
Ultimele bătălii ale lui Mihai Viteazul jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net