Tragedia copiilor arși în biserică, la Costești: 116 suflete au murit la Denie. A urmat un val de sinucideri

costesti-arges.jpg

Majoritatea victimelor incendiului de la Costești erau copii
foto: Adevărul

Se împlinesc 91 de ani de la tragicul incendiu care, în Săptămâna Patimilor, a mistuit o bisericuţă de lemn din Costeşti (judeţul Argeş) şi, odată cu ea, a luat 116 vieţi, majoritatea copii. Psihologul Felicia Stere analizează, pentru „Adevărul", drama unui sat întreg, care, în 1930, punea doliu la poartă.

Biserica făcută scrum în Vinerea Mare a anului 1930 este, de departe, cea mai neagră tragedie care s-a abătut vreodată asupra judeţului Argeş, scrie Adevarul.ro. Aproape tot tineretul satului se adunase în acea seară, în lăcaşul sfânt, la Denia Prohodului. Lume era şi afară, căci în bisericuţa de lemn, veche de două secole se înghesuiseră deja peste 100 de suflete, mult prea multe pentru o încăpere cât o odaie.

Slujba se derula, ca-n fiecare an, în Vinerea Patimilor şi chiar nimic nu prevestea coşmarul ce avea să-nceapă de la o clipă de neatenţie. O lumânare a aprins panglica unei coroane cu flori poleite în ceară, dar flacăra a fost stinsă îndată şi nimeni nu a dat vreo importanţă incendiului.

O scânteie a ajuns în podul bisericii

Numai că o scânteie a ajuns în podul bisericii, acolo unde, ca-n toate lăcaşele creştin-ortodoxe de la acea vreme, se stivuiau coroanele mai vechi (obiceiul punerii lor în cimitir, ca-n zilele de azi, s-a încetăţenit abia după nenorocirea de la Costeşti). Pe nesimţite, coroanele din pod au luat foc, iar flăcările au ajuns şi la acoperişul de şindrilă.

O soluţie tehnică fatală

Lumea s-a panicat. Toţi cei aproape 130 de oameni s-au îmbulzit, de spaima fumului, spre singura ieşire - şi aia îngustă - ce dădea spre pridvor şi apoi spre uşa, care, la vreme aceea, ca-n foarte multe biserici, se deschidea spre interior.

Citește continuarea si vezi imagini pe www.adevarul.ro

Valul de sinucideri

La scurt timp după grozăvie, în Costeşti au început să moară părinţii. Îşi pierduseră şi câte patru, cinci copii şi se simţeau vinovaţi. Dacă nu s-ar fi îmbulzit blocând intrarea, odraslele lor ar fi ieşit singure. „Imediat după foc, tata a luat pistolul şi a plecat în pădure să se împuşte. În ziua aceea, de dimineaţă, fraţii mei se răzgândiseră, nu mai voiau să meargă la biserică. Tata a venit de la restaurant, când a auzit clopotele bisericii, i-a îmbrăcat şi i-a trimis pe toţi la slujbă. I-a trimis la moarte. Până la urmă s-a întors acasă nevătămat, a trăit pentru Dumitru, să-l îngrijească", povesteşte Virgil Ionescu. „Eu eram mic atunci şi făceam tărăboi că vreau şi eu la biserică. Mama s-a supărat, mi-a dat două la fund şi m-a închis în grajd. Aşa am scăpat".

Citește aici mărturia unui supraviețuitor al Iadului de la Costești

Loading...