Trafic blocat pe DN1, după ce un TIR a lovit capul unui pod şi a luat foc

accident-tir

accident tir
Fumul produs în urma accidentului a fost vizibil de la sute de metri

Un accident grav de circulaţie a avut loc miercuri, 23 octombrie, la prima oră a dimineţii. Un TIR a lovit un cap de pod, după care a luat foc. Accidentul a avut loc în zona localităţii Bardu.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, dar și martorilor, imediat după impactul violent TIR-ul a luat foc, flăcările fiind vizibile de la sute metri distanță. TIR-ul se îndrepta către Braşov, fiind condus de catre un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Bucureşti, care nu a suferit răni grave. Pasagerul aflat la bordul TIR-ului, un bărbat de 27 de ani, este căutat de oamenii legi întrucât el a sărit din autoturism la momentul producerii impactului. În acţiunea de căutare este implicat un echipaj de pompieri cu o barcă pneumatică pentru că există presupunerea că acesta ar fi sărit în râul Olt. 

”În prezent este căutat pasagerul, un bărbat în vârstă de 27 de ani, tot din Bucucurești, care a sărit din autovehicul în afara drumului”, au transmis polițiștii sibieni.

Traficul pe DN1, în zona producerii accidentului, este complet restricţionat, iar la faţa locului intervin mai multe echipaje de pompieri militari, dar şi doua echipaje SMURD. 

 

Loading...