Tot ce trebuie să ştii despre noul tratament al hepatitei C

Aproximativ 5.000 bolnavi de hepatită C, în stadiul de fiboză F4, vor beneficia de medicamente fără interferon, după ce Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a semnat, la 1 octombrie, contractul cost-volum rezultat pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cronice virale C şi cirozei hepatice C.

Medicul Cristian Buşoi, membru în Comisia de Sănătate din Parlamentul European şi fost preşedinte al CNAS, ne explică astăzi ce paşi trebuie să urmeze pacienţii pentru a beneficia de acest tratament inovativ.

  • Accesul la tratamentul fără interferon se acordă în baza aprobării Comisiei de experţi pentru afecţiuni hepatice ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru pacienţii care îndeplinesc criteriile de includere în tratament. 
  • Comisiile consultative de specialitate ale Ministerului Sănătăţii vor elabora aceste criterii.Prescrierea tratamentului şi monitorizarea pacientului se va face de către medici de specialitate din 9 centre din ţară: Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara, Oradea. Pacientul trebuie să se adreseze unui medic specialist din unul dintre aceste centre pentru a întocmi dosarul de aprobare a tratamentului. 
  • Dosarul va fi depus de către pacient la casa de asigurări cu care medicul specialist se află în contract. 
  • De exemplu: Dumneavoastră sunteţi asigurat al Casei de Asigurări de Sănătate Bacău şi v-aţi ales medicul curant la Iaşi, în acest caz o să depuneţi dosarul la Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi!
  • În termen de maximum 10 zile lucrătoare, firma care asigură tratamentul va comunica CNAS lista laboratoarelor care vor efectua gratuit investigaţiile necesare a fi depuse la dosarul de aprobare a tratamentului fără interferon. CNAS va posta pe site lista acestor laboratoare. Pe site-ul CNAS, la rubrica Informaţii pentru Asiguraţi, secţiunea Medicamente, subsecţiunea Tratament fără interferon, sunt afişate formularele care vor fi depuse în dosarul de aprobare şi informaţii detaliate despre modul în care trebuie administrat tratamentul, dar şi informaţii despre investigaţiile necesare pentru includerea în tratament.

ATENŢIE!

  • Eliberarea tratamentului se va face de către farmaciile aflate în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care se află în contract şi medicul curant (prescriptor) al pacientului care a primit decizia de includere în tratament. 
  • La controlul lunar şi la sfârşitul tratamentului, trebuie să înmânaţi medicului dumneavoastră curant cutiile goale ale medicamentelor, pentru ca acesta să poată confirma că aţi luat în proporţie de 100% medicamentele prescrise. 
  • În plus, atât la sfârşitul tratamentului, cât şi la 12 săptămâni de la terminarea acestuia trebuie să efectuaţi viremiile (analize gratuite) care demonstrează dacă v-aţi vindecat sau nu.

Etapele pe care trebuie să le parcurgeţi pentru a avea acces la tratament

  • Pasul 1. Să semnaţi formularul de consimţământ informat. Acest document îl găsiţi publicat şi pe pe site-ul CNAS la rubrica Informaţii pentru Asiguraţi, secţiunea Medicamente, subsecţiunea Tratament fără interferon.
  • Pasul 2. După ce medicul dumneavoatră curant întocmeşte fişa de iniţiere a tratamentului fără interferon şi ataşează acesteia buletinele de analiză precum şi formularul de consimţământ, dumneavoastră depuneţi toate aceste documente la casa de asigurări de sănătate cu care medicul dumneavoatră curant se află în relaţii contractuale. 
  • Pasul 3. La Casa de Asigurări de Sănătate unde depuneţi dosarul trebuie să semnaţi formularul “ANGAJAMENT PRIVIND CALITATEA DE ASIGURAT”, pe care îl găsiţi şi pe site-ul CNAS. Dosarul astfel completat va fi transmis la Comisia de experţi pentru afecţiuni hepatice de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate care îl va evalua.
  • Pasul 4. Casa de Asigurări de Sănătate unde aţi depus dosarul vă va informa dacă tratamentul a fost aprobat sau nu. În baza deciziei de aprobare a tratamentului, medicul curant vă va prescrie reţetele (câte o reţetă în fiecare lună), iar dumneavoastră ridicaţi tratamentul de la farmaciile desemnate în acest sens.
Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1