Toată lumea râde de Viorica Dăncilă. Este ironizată într-un musical

Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, autoarea unor gafe memorabile, e luată peste picior şi de copii. Ea e ironizată într-un musical, „Nepoţii lui Tănase“, la Teatrul “Constantin Tănase” din Capitală. Pioniera „Viorica“ e de râsul colegilor şi o scoate din minţi pe profesoară cu răspunsurile ei. În rolul profesoarei, nimeni alta decât actriţa care a a imitat premierul la iUmor.

Poftiţi la show! Spectacolul „Nepoţii lui Tănase“ se joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“ din Bucureşti în fiecare duminică, la matineu. Regizorul şi scenaristul este Alin Gheorghişan, un actor în vârstă de 37 ani. El e cunoscut de la emisiunea „Te cunosc de undeva“, difuzată de Antena 1, unde a participat în calitate de concurent.

Muzicalul a fost lansat la finalul lunii decembrie 2018, după repetiţii de câteva luni. Distribuţia e formată din actori-copii care ştiu să cânte şi să danseze, scrie adevarul.ro. În piesă apare şi actriţa Irena Boclincă, de la Chişinău, care a făcut senzaţie în rolul Vioricăi Dăncilă la „iUmor“. 

În „Nepoţii lui Tănase“, Irena Boclincă este profesoara Vioricăi, fetiţa prostuţă de care râde toată clasa. Rolul elevei este jucat de Andra Mihalaşcu, o copilă talentată care poartă o perucă blondă, asemănătoare cu coafura premierului. 

Colegii fac băşcălie de copila naivă, care râde ca Dăncilă: „He-he“. Ei îşi dau coate şi o învaţă să răspundă cu „Da, doamna profesoară“, la orice întrebare a acesteia. „Ce nume de prim-ministru ai!“, remarcă profa în râsetele publicului. „Care sunt apele curgătoare?“, întreabă apoi personajul Irenei Boclincă, iar eleva Viorica sare prima: „Apele de la robinet“. 

Copiii şi, deopotrivă părinţii, râd de prostiile Vioricăi. Adulţii reacţionează la ironiile spectacolului ca la „şopârlele“ din comunism. Muzicalul este aprobat de Ministerul Culturii şi de Ministerul Educaţiei, care l-au considerat educativ pentru copii. 

„Satira e îmbogăţită de precocitatea copiilor noştri, care sunt la curent cu ce se întâmplă în societate. Umorul e dintotdeauna o armă a românilor, poate singura pe care o ai uneori la îndemână“, spune Alin Gheorghişan. 

„La Viorica nici n-a fost nevoie să mai spunem că o cheamă Dăncilă. Peruca mare, blondă, strânsă la spate, cum poartă prim-ministrul, este îndeajuns de sugestivă pentru a creiona personajul. Iar răspunsurile pe care le dă eleva întregesc portretul Vioricăi. Publicul vine să o vadă pe Dăncilă de la iUmor şi o vede şi pe Viorica cea mică“, adaugă Alin Gheorghişan. Spectacolul „Nepoţii lui Tănase“ va porni într-un turneu naţional în această primăvară, urmând a da reprezentaţii la Baia Mare (30-31 martie) şi Râmnicu-Sărat (3 aprilie). 

Irena Boclincă a făcut furori la iUmor

La ediţia din 23 februarie a emisiunii iUmor, de la Antena 1, a făcut senzaţie Irena Boclincă, o actriţă de peste Prut. Carismatică şi talentată, ea a intrat în pielea premierului Viorica Dăncilă. Ţinuta, coafura, cocul, gafele şi discursul poticnit au făcut deliciul audienţei. În vârstă de 38 de ani, Irena Boclincă este absolventă a Colegiului de Medicină din oraşul Bălţi şi a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău. 

Şiragul de «perle» al inginerei din Teleorman

Viorica Dăncilă, a cărei calitate unică pare a fi supunerea faţă de Liviu Dragnea, liderul PSD, e luată în derâdere până şi de elevii din ciclul gimnazial pentru modul în care supune la perversiuni limba română. Iată principalele “perle” pe care inginera din Teleorman le-a lansat cu nonşalanţă în cele şase luni de guvernare.

  • “Tot astăzi adoptăm, în perspectiva 20-20, şi Hotărârea Guvernului”
  • “Am toată încrederea că echipa care am venit vor găsi soluţii”
  • “Putem spune, pe scurt, că reducem democraţia”
  • “Dorim să ne anexăm pe prevenţie”
  • “Bineînţeles, orice om îi este teamă de o plângere penală”
  • ”Mă refer la imunoglobină”. 
  • “Sunt trei stadioane care deja se fac: «Dinamo», «Rapid» şi «Giuleşti»”
  • “Acest guvern a făcut ca apa să fie gratuită până la staţia de pompare” (întrebată la Antena 3 despre inundaţii, premierul s-a referit la irigaţii)
  • “Mă bucur să fiu astăzi la Pristina (n.r. – capitala statului Kosovo, nerecunoscut de România), în prima vizită a unui prim-ministru român în Muntenegru” (Translatorul a corectat situaţia penibilă şi a spus Podgorica, oraş care este, de fapt, capitala Muntenegrului)
  • ”Decât să vorbesc liber şi să spun prostii, mai bine să am o hârtiuţă în faţă şi să spun lucruri corecte (foarte multe gafe au fost comise în timp ce premierul avea discursul în faţă)
Loading...