Timişorenii au acces gratuit la două ştranduri, dacă vin la ei cu dovada votului

Ultima actualizare:

Este vorba despre ştrandurile No Name şi Heaven, ce au, într-o zi de weekend, taxă de intrare de 10 lei, respectiv 13 lei.

"Duminică, 29 iulie, se anunţă o zi fierbinte, la propriu şi la figurat. Pe lângă soarele arzător, va fi o zi importantă pentru România: este ziua referendumului. Clubul No Name îţi oferă intrarea gratuită la ştrand în ziua referendumului, 29 iulie, dacă dovedeşti, cu buletinul, că ai votat la acest scrutin”, au anunţat pe Facebook administratorii clubului, potrivit Adevărul.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie s-au autosesizat în acest caz şi au observat că, într-adevăr, persoanele care au prezentat dovada votului au avut acces gratuit la ştrand,

„Având în vedere cele constatate, poliţiştii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de Art. 54, alin. 1, din Legea 3/2000, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze  sau să nu voteze în cadrul referendumului”, a declarat Mădălina Mezdrea, purtătoare de cuvânt la IPJ Timiş. 

Până în acest moment, au fost audiate şase persoane în acest caz.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
ungaria romania colaj pexels jpg
gustav klimt jpg
cafea jpg
renovare apartament jpg
image png
bucuria 1536x1024 jpg
atena praf saharian jpg
orhidee jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net