Ţi-ar plăcea să bei o cafea în localul ăsta?

Ultima actualizare:

    “Q Caffee”, o nouă  atracţie pentru turiştii veniţi la Cluj
“Q Caffee”, o nouă atracţie pentru turiştii veniţi la Cluj

Alexandru Tohotan şi Zelenyak Zoltan, doi designeri talentaţi, au schimbat la faţă un pub din Cluj – „Q Caffe”. Despre rezultatele muncii lor la localurile Joben, Submarine şi Enigma, tot din Cluj, s-a scris inclusiv în presa străină. Noua cafenea se află în zona centrală a oraşului şi are trei încăperi decorate cu foarte multe simboluri.

Interior cu elemente fantastice! Localul „Q Caffe” se află în centrul oraşului Cluj-Napoca, iar cele trei încăperi sunt încărcate cu simboluri oriunde te-ai uita: un Icar, patru personaje care stau la masă, mâini care ies din tavan şi care ţin sfori şi marionete ori mese pictate cu scene din „Divina Comedia“ a lui Dante. Totul a fost realizat de Alexandru Tohotan şi Zelenyak Zoltan, doi designeri creativi, care au lucrat aproape patru ani pentru ca localul să devină atât de atrăgător. Cei doi artişti speră să-l facă pe client să intre într-o lume fantastică, unde să uite de stresul de la job, de problemele de zi cu zi şi de facturile care le are de plătit. De altfel, mulţi tineri şi-au întâlnit jumătatea la această cafenea din Cluj, iar alţii şi-au cerut aici iubita de soţie. Proprietarul localului este Lucian Andrei (35 de ani), scrie adevarul.ro.


    Mâinile care ies din tavan simbolizează  “tentaculele sistemului”
Mâinile care ies din tavan simbolizează “tentaculele sistemului”

„Chiar dacă suntem doi designeri, nu ne împiedică să fim deschişi la colaborările pe care le avem cu mai mulţi artişti în funcţie de proiect. Ei vin în completarea noastră cu ideile lor“, spun Alexandru şi Zoltan. Designerii explică şi rolul mâinilor care ies din tavan: “Sunt tentaculele sistemului în lumea noastră. Sunt mâini de oameni slabi, servili, fără scrupule, laşi, meschini, care trag sforile pe care noi încercăm să ne menţinem echilibrul fragil”.  

Despre inedita cafenea au scris publicaţii din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Olanda.

Click! spune

O cafea costă aici de la 6 la 14 lei, în funcţie de aromă şi de cantitate, o bere – între 7 şi 15 lei, un pahar de vin – 9 lei. O porţie de paste bolognese este 26 de lei, iar una de penne carbonara – 24 de lei.  Un sandwich poate fi cumpărat cu 12-13 lei.

Cafenea inspirată din romanele lui Jules Verne


    “Joben”, un bar inedit
“Joben”, un bar inedit

Pub-ul clujean “Joben”, inclus într-un top al barurilor şi al restaurantelor cu cel mai inspirat design interior din lume, a fost decorat tot de Alexandru şi Zoltan, cu elemente din romanele faimoşilor scriitori Jules Verne şi H.G. Wells. Un zeppelin suspendat de tavan, o bicicletă zburătoare, un scaun electric şi un ceas cu elice  îl transportă pe client într-un veritabil platou de filmare. La decorul din “Joben“ s-a muncit mai bine de jumătate de an. Piesele expuse au fost colecţionate de patronul localului, Vig Norbert, în vârstă de 31 de ani.  

image
image
image
image
image
image
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
batalie oarba mures jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net