Teatrul Naţional va avea o nouă sală de spectacole din aprilie – FOTO

Ultima actualizare:

    Noua sală va fi dotată cu 250 de locuri şi aici se va putea juca orice tip de spectacol
Noua sală va fi dotată cu 250 de locuri şi aici se va putea juca orice tip de spectacol

Se văd primele roade pe şantierul clădirii Teatrului Naţional Bucureşti. Lucrările de realizare a unei noi săli de spectacole se apropie de final, au anunţat reprezentanţii instituţiei. Prima sală din seria celor trei nou construite se va deschide la sfârşitul lunii aprilie.

Potrivit reprezentanţilor Teatrului Naţional noua sală mică a teatrului poate fi amenajată pentru orice tip de spectacol. „Este prima sală ce se va inaugura din seria de săli noi ale Teatrului Naţional. Este o sală de tip transformabil (transformabilitate asigurată de un pachet de gradene cu scaune compacte pe şiruri, de un sistem de ştăngi amplasat pe aproape toată suprafaţa sălii, destinat reflectoarelor sau elementelor de agăţat, de elemente de pardoseală din lemn de scenă, care asigură o amplasare diferită a scenei pe suprafaţa sălii)”, se arată pe site-ul instituţiei.

Directorul teatrului, Ion Caramitru, a precizat că inaugurarea ei va fi una specială. „Dorim să facem o prezentare cu cei care urmau să joace şi cei care contribuiau la realizarea spectacolului D’ale Carnavalului în regia lui Alexandru Tocilescu, care a murit şi care a lăsat o lipsă imensă în teatrul românesc şi care trebuia să deschidă Anul Caragiale la Teatrul Naţional. Vrem totuşi să-l onorăm şi pe el, dar şi o concepţie excepţională pe care o putem prezenta cu ocazia inaugurării acestei săli noi”, a declarat Caramitru, citat de ziarul Adevărul.

Sala va avea 250 de locuri, iar în primă fază accesul se va face prin spaţiul galeriei de artă dinspre Ministerul Agriculturii. Accesul definitiv se va face dinspre holul ce se realizează la parterul corpului central.

Modernizarea Teatrului Naţional costă 60 de milioane de euro şi prevede transformarea instituţiei de cultură într-una mult mai flexibilă şi mai accesibilă publicului larg. Aici se vor ţine spectacole şi expoziţii 13 ore pe zi, după modelul marilor teatre ale lumii.

La Teatrul Naţional se ţin spectacole chiar şi în timpul lucrărilor de modernizare
La Teatrul Naţional se ţin spectacole chiar şi în timpul lucrărilor de modernizare

Instituţia va trece şi prin transformări de formă. Sala Mare a teatrului va avea 815 locuri, faţă de 1.150, cât are acum, dar va benefica de o acustică mai bună şi de dotări superioare. Sala Studio, care acum aparţine de Teatrul Naţional de Operetă, va reveni la TNB după 20 de ani. Sala Amfiteatru va fi desfiinţată, însă vor fi create alte două săli noi, dintre care una exclusiv pentru repetiţii. Mai mult, pe terasa clădirii va fi amenajat un amfiteatru în aer liber, pentru spectacole şi proiecte speciale.

Faţada de 1.200 de tone a teatrului a fost deja îndepărtată (construcţia era greoaie şi vulnerabilă în caz de cutremur), în vreme ce parcarea teatrului va fi transformată în zonă pietonală. Lucrările au început în luna mai a anului 2010 şi ar trebui să fie gata anul viitor.

Decorul sălii poate fi schimbat cu uşurinţă în timpul spectacolului
Decorul sălii poate fi schimbat cu uşurinţă în timpul spectacolului
image
image
image
image
image
image
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net