Tatăl-erou îşi viola fata

Ultima actualizare:

    Bărbatul, prezentat la tv drept un tată-erou, şi-a violat de mai multe ori o fată şi i-a bătut pe ceilalţi copiiFoto: Arhiva Click
Bărbatul, prezentat la tv drept un tată-erou, şi-a violat de mai multe ori o fată şi i-a bătut pe ceilalţi copiiFoto: Arhiva Click

Un bărbat din Iaşi a fost arestat după ce a vândut bunurile primite ca donaţie pentru a-şi cumpăra alcool şi ţigări. Mai mult, el şi-a violat fata de 10 ani, iar pe ceilalţi patru îi bătea des.

Bărbatul de 45 de ani din satul Iosupeni, comuna Cotnari, a fost protagonistul unei campanii umanitare derulate în 2014 de o televiziune. Vasila Balaşca a fost prezentat drept un erou care îşi creştea singur cei cinci copii, conforma adevarul.ro. 

Însă el este acum acuzat de rele tratamente aplicate minorului dar şi de viol. Vasile Balaşca va da socoteală în faţa judecătorilor pentru o serie de fapte abominabile, comise împotriva a celor cinci copii ai săi, pe care îi bătea frecvent fără niciun motiv. Una dintre fete, în vârstă de 10 ani, a fost violată de cinci ori de inculpat, care înainte de a o batjocori o obliga să bea alcool sau să fumeze până ce minorei i se făcea rău. O altă fată a fost legată la un moment dat de picioare şi atârnată de o grindă. În prezent Balaşca se află în spatele gratiilor.

Bărbatul a început să îşi bată copiii în 2011

Vasile Balaşca locuia împreună cu cinci copii minori într-un imobil modest din satul ieşean. Trei dintre copii provin dintr-o relaţie cu o femeie ce s-a stabilit de mai mulţi ani în Spania, iar ceilalţi doi sunt concepuţi cu o altă femeie, adusă de Vasile Balaşcă în casă pentru a avea grijă de primii trei.

La sfârşitul lunii octombrie, procurorii spun că cea de-a doua femeie a plecat şi ea la muncă în Italia. Anchetatorii mai notează că cei cinci copii au vârste cuprinse între un an şi jumătate şi zece ani. Balaşcă a început agresiunile împotriva copiilor din 2011.

„Momentul de debut al violenţelor a fost cel în care inculpatul a legat-o de picioare pe minora B.Y. (7 ani la acel moment), pe care a atârnat-o de grindă cu capul în jos şi, folosind un scripete, a ridicat-o până la tavan, după care i-a dat drumul brusc în jos, cu intenţia de a o lovi la cap. Mama celorlalţi doi minori a intervenit şi a reuşit să prindă copilul mai înainte de a se lovi“, au precizat procurorii.

După acel moment, procurorii spun că Balaşcă a continuat să îşi lovească fiii sau fiicele. Îi lovea cu palmele sau cu varga, de fiecare dată fără motiv. De multe ori, ieşeanul îşi înfometa copiii pentru a-i pedepsi, mai arată procurorii.

Arestat după ce fetiţa violată a ajuns la spital

Timp ce o lună, în noiembrie 2014, Vasile Balaşcă şi-a violat de cinci ori fetiţa de 10 ani. Profitând de un moment de neatenţie al tatălui său, care începuse să caute o cremă pe care să o folosească la un raport sexual normal, ea a fugit din casă, pe jumătate îmbrăcată. Pe drumul comunal, fata a fost observată de un localnic.

„Şoferul a sunat la 112 şi, păstrând legătura cu operatorul, a urmărit minora - care a alergat pe o distanţă de aproximativ un kilometru, fără ca acesta să poată să o oprească. La un moment dat, din sens opus venea o altă maşină, lucru de care a profitat şoferul - care a făcut o manevră prin care minora nu a mai putut continua, s-a speriat şi s-a aşezat pe şosea. Fetiţa era murdară de sânge, tremura, încerca să-şi ascundă zonele intime cu marginea bluziţei cu care era îmbrăcată, plângea şi urla, repetând obsesiv că tatăl a fost cel care o adusese în acea stare“, au mai spus procurorii.

Şoferul a luat fetiţa în maşină şi s-a întors la Cotnari, acolo unde a lăsat-o la Ambulanţă. Copila a fost ulterior transportată la Iaşi, unde a primit îngrijiri medicale. La scurt timp, Balaşcă a sunat la 112 şi a anunţat că fiica sa a dispărut de acasă. A doua zi, bărbatul a fost arestat preventiv. Procurorii spun că bărbatul nu a recunoscut faptele în timpul audierilor

Şi-a pus copiii să vândă bunurile primite drept donaţie pentru alcool şi ţigări

Anul trecut, se mai arată în rechizitoriu, Vasile Balaşca a fost protagonistul unei campanii televizate în care era prezentat ca un tată singur ce îşi creşte cei cinci copii. După acea campanie, la locuinţa sa au fost trimise ajutoare, mai ales alimente. Balaşca îşi punea trei dintre minori să vândă bunurile donate, cu banii primiţi cumpărându-şi alcool şi ţigări.

„Când copiii nu reuşeau să vândă ajutoarele primite, inculpatul le aplica pedepse corporale. În tot cursul anului 2014, cei cinci copii au fost supuşi unor repetate episoade de agresiune fizică (au fost loviţi cu palmele, cu cureaua, legaţi de mâini şi de picioare, cu bandă lipită pe gură, puşi să stea la colţ într-un picior etc). Chiar şi copilul în vârstă de un an şi jumătate a fost lovit de inculpat pe motiv că «plângea fără rost sau făcea pe el»“, se mai arată în rechizitoriu.

Citeste mai mult: adev.ro/njwsht

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net