Tatăl lui Bogdan Gigină a aprins lumânări la locul tragediei

Citeste tot despre: 

Un an de la moartea lui Bogdan Gigină. Aproximativ 50 de poliţişti de la Brigada Rutieră şi tatăl lui Bogdan Gigină, au aprins lumânări, joi, 20 octombrie, în locul unde, în urmă cu un an, tânărul agent şi-a pierdut viaţa în dispozitivul de însoţire a maşinii vicepremierului Gabriel Oprea.

Tatăl lui Bogdan Gigină, agentul şef principal Cornel Gigină, care este şi el poliţist la Brigada Rutieră, a participat la comemorare în uniforma de serviciu, scrie news.ro.

Poliţiştii au aprins lumânări şi au rostit o rugăciune în memoria colegului lor care şi-a pierdut viaţa în urmă cu un an, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă, în timp ce deschidea calea dispozitivului de însoţire a vicepremierului Gabriel Oprea.

"Bogdan a fost colegul nostru, pentru noi încă este colegul nostru care a plecat într-o misiune din care nu s-a mai întors. E o zi tristă şi am zis să-i cinstitm memoria venind aici, mergând la cimitir să comemorăm ziua în care s-a întâmplat evenimentul ăsta nefericit”, a declarat Valentin Rîciu, preşedintele biroului Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti, citat de news.ro.

Poliţiştii au spus că, deşi ancheta durează de un an, e important că se lucrează cu minuţiozitate, astfel încât adevăraţii vinovaţi să răspundă.    

Poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa în timp ce conducea o motocicletă a Brigăzii Rutiere Bucureşti, în seara de 20 octombrie 2015. Agentul, care făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a lui Gabriel Oprea, atunci vicepremier şi ministru al Afacerilor Interne, a pierdut controlul motocicletei, în condiţiile în care ploua, şi a ajuns într-o groapă săpată pe carosabil pentru lucrări la reţeaua de gaze.

Loading...