Suceava: Instructor de parapantism, prăbușit cu aparatul de zbor. Care e starea lui

parapantist.jpg

barbat cu parapanta
Parapantistul s-a prăbușit și a fost dus la spital
Foto: adevarul.ro

Un instructor de parapantism din Suceava a fost rănit, miercuri seară, după ce s-a prăbuşit în localitatea Pătrăuţi. Din fericire, bărbatul a scăpat cu viața, el fiind preluat de echipajele medicale și dus la spital.

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a pierdut controlul asupra parapantei şi s-a prăbuşit, miercuri seară, în localitatea Pătrăuţi din judeţul Suceava. Dinm fericire, instructorul a fost doar rănit, viața lui nefiind pusă în pericol. Când au sosit echipajele medicale, bărbatul era conștient și a fost dus la spital. Deocamdată nu se cunoaște cauza care a dus la producerea acestui eveniment.

Surse din anchetă spun că în apropiere ar mai fi fost doi elevi tineri care nu au fost implicaţi în eveniment şi care sunt audiaţi ca martori, scrie adevarul.ro. Incidentul este cercetat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi Poliţia Transporturi.

 

Citește și:

 

Şi-a revenit miraculos după ce a căzut în gol de la 100 de metri

 

Povestea dramatică a paraşutistului care a murit la Cluj. "Vlad a iubit cerul"

 

Loading...

Citește și

  • Un accident grav s-a petrecut, în urmă cu puţin timp, în judeţul Vaslui. Un bărbat care zbura cu parapanta a căzut în zona localităţii Zăpodeni, el fiind preluat de un elicopter SMURD.

  • Tudor Dorobanțu

    Sunt puțini cei care știu că-n România există parapantiști de mare performanță, că se țin concursuri în țara noastră și că avem sportivi clasați în clasamentul internațional. Tudor Dorobanțu este cel mai bine clasat parapantist român și a trăit de foarte multe ori periculos, a văzut colegi cum au murit într-un sport foarte greu, ba chiar el a fost foarte aproape de moarte, în două rânduri. După 2 ani foarte buni, 2018 și 2019, Tudor își propune să continue seria excelentă a rezultatelor și speră ca parapantismul să aibă din ce în ce mai mulți adepți într-o țară dominată de știri despre fotbal.