Sora românului rănit în Italia: "Marian a simţit că ceva rău i se va întâmpla"

Ultima actualizare:

    Acesta este TIR-ul  la volanul căruia  se afla Marian, în  momentul în care  podul din Italia  s-a prăbuşitFOTO: EPA
Acesta este TIR-ul la volanul căruia se afla Marian, în momentul în care podul din Italia s-a prăbuşitFOTO: EPA

Timp de 24 de ore, familia şi prietenii l-au crezut mort pe Marian Roşca (36 de ani), din localitatea gorjeană Curtişoara, românul prins sub dărâmăturile podului prăbuşit în Italia. Sora lui a fost cea care a vorbit ultima cu el şi spune că Marian parcă a presimţit că ceva rău avea să se întâmple. Acum, familia are speranţe, mai ales că, în urmă cu câţiva ani, a mai trecut printr-o tragedie, când o altă soră le-a murit lovită de fulger.

Ce poveste cutremurătoare are românul scăpat cu viaţă dintre dărâmăturile podului Morandi din Genova! Se afla la volanul camionului său, se întorcea din Italia în Franţa, acolo unde locuieşte alături de iubita sa. O dată pe lună avea de făcut un transport din Franţa în Italia, iar soarta a făcut ca, marţi, să se afle fix pe podul morţii, în drumul lui spre casă. Autorităţile care au căutat supravieţuitorii printre dărâmături i-au găsit în maşină actele şi, dintr-o eroare, au anunţat autorităţile din România că Marian a murit. 

simeon stalpnicul png

Familia a aflat cumplita veste, iar fratele românului s-a dus la morgă în Italia să-l recunoască. Nu l-a găsit însă acolo, moment în care a fost îndrumat către spital. Aici, Marian zăcea pe un pat, la Terapie intensivă, cu multiple leziuni şi în comă de gradul patru. Familia din ţară a fost rapid anunţată că Marian e în viaţă şi un licăr de speranţă le-a apărut în suflete. 

„Este în comă indusă, de gradul IV, doctorii ne-au spus că, în două săptămâni, speră să-şi revină, să deschidă ochii, deşi există riscul de a rămâne o legumă. N-am putut să-i spun mamei, când ne-au anunţat că a murit. Mai avem o soră care a decedat trăsnită, în urmă cu 18 ani, şi e un şoc pentru mama. Sora avea 23 de ani, a murit trăsnită, a rămas o fetiţă de un an şi două luni în urma ei. A fost o perioadă grea”, a declarat, pentru Mediafax, Aurelia Roşca, sora lui Marian.

simeon stalpnicul png

Femeia spune că a vorbit cu fratele ei cu o jumătate de oră înainte de prăbuşirea podului. „M-a sunat, m-a întrebat dacă suntem bine acasă, i-am spus că toată lumea e bine şi mi s-a părut un pic ciudat în voce, l-am întrebat ce este cu el şi mi-a spus că are o stare proastă, ciudată, că plouă, e pe rută în Italia, şi că nu se simte el bine. Are o casă construită recent la Curtişoara, a terminat-o, noi am sfinţit-o şi am spus că facem în fiecare an masă. Chiar mi-a zis că trimite bani să fac masă, să chem oamenii să mănânce în casa lui, că tot urma să fie Sfânta Maria. Parcă a presimţit. La maximum o jumătate de oră, s-a întâmplat. Când am fost la biserică să găsim locul de veci, nu am găsit, parcă totul a fost pe dos, tot ce încercam să pregătim pentru înmormântare nu ne-a reuşit. Parcă era un semn”, a adăugat Aurelia, potrivit Mediafax. 

Flash news

  • Bilanţul tragediei din Genova, Italia, a ajuns joi la 39 de morţi, zeci de dispăruţi şi peste 30 de răniţi dintre care 12 se zbăteau între viaţă şi moarte. Miracole însă s-au mai produs pentru că salvatorii au reuşit să scoată de sub dărâmături încă patru persoane în cursul zilei de ieri.
  • Premierul italian Giuseppe Conte a declarat ieri stare de urgenţă şi zi de doliu naţional în memoria victimelor dezastrului de la podul Morandi care a fost inaugurat în 1967, reabilitat în 1980 şi „peticit” în 2016.
  • Conform pompierilor şi autorităţilor locale, peste 5 maşini rămâneau blocate sub munţii de beton armat. Cei 80 de metri din autostrada A10 care s-au transformat în ruine au devenit un subiect de dezbatere la nivel european. 
  • Emmanuel Macron şi Jean Claude Junker şi-au exprimat solidaritatea cu rudele victimelor şi sprijinul pentru autorităţile locale. Presa italiană crede că în spatele tragediei ar fi „mafia cimentului”, care e responsabilă inclusiv de reabilitările clădirilor căzute la cutremurele din ultima vreme.
  • Descoperire şocantă: unul dintre pilonii podului lung de peste un kilometru fusese ranforsat în 1993 cu structuri de oţel noi. Ceilalţi doi piloni nu au fost deloc consolidaţi. Pilonul care a cedat era cel întărit în anii ’90. În urma tragediei peste 600 de persoane au fost afectate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net