Și viperele merg la birou. O astfel de reptilă a fost gasită în sediul Poliției de Frontieră din Orșova

vipera-768x625.jpg

vipera, sarpe veninos
Vipera este în mediul ei natural
Foto: Info.cs
Citeste tot despre: 

Panică la birou! Polițiștii de Frontieră din Orșova au avut parte de un vizitator veninos. Într-un birou, ascunsă după un lambriu, a fost descoperită o viperă. De spaimă, polițiștii au chemat jandarmeria.

Incidentul s-a întâmplat marți. Jandarmii au prins reptila și au eliberat-o în habitatul natural.

Vipera care a băgat spaima în polițiști are o lungime de 20 de centimetri.

Jandarmii le recomandă oamenilor să nu încerce să îndepărteze singuri reptilele, ci să le solicite sprijinul în astfel de situaţii.

Viperele sunt des întâlnite în zona Orșovei, iar în această perioadă acestea pot fi întâlnite mai peste tot. Specialiștii spun că mușcătura lor poate fi fatală dacă nu se administreaza repede un ser antiviperin.

Ce să faci ca să te protejezi de vipere

- îmbrăcă haine ce-ți acoperă picioarele;

- ia un băț lung pentru a-l folosi la cercetarea vegetaţiei şi astfel şerpii se vor speria şi se vor îndepărta;

- nu păşi, nu te aşeza pe pământ, nu muta lespezi de piatră înainte de a verifica locul;

- dacă observi un şarpe la distanţă, ocolește-l fără a-l provoca, iar dacă e foarte aproape, rămâi nemişcat, pentru că, în general, se îndepărtează singur;

Specialiștii mai spun însă că viperele nu atacă decât dacă le atingi.

 

Citește și:

O viperă l-a muşcat de ambele mâini

Tânăr de 17 ani, muşcat de o viperă pe Transfăgărăşan

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1