Şi-a ucis prietenul pentru un telefon, apoi i-a cărat crucea la mormânt

Citeste tot despre: 

Câtă cruzime, la un adolescent de 15 ani! Şi-a sugrumat prietenul, apoi, ca să fie sigur că a murit, l-a lovit cu o bâtă în cap şi a fugit. Toate astea, pentru a-i fura telefonul mobil performant. Cu sânge rece, criminalul a venit la funeralii, unde s-a arătat îndurerat şi s-a oferit să-i care crucea mortului până la mormânt.

Crima a avut loc pe 22 no­iembrie, când Marian Tunăreanu (16 ani) se afla cu oile la păscut, pe un imaş din comuna Româneşti, judeţul Iaşi. Se juca de câteva ore cu noul său telefon, Samsung Galaxy. La un moment dat, s-a întâlnit cu prietenul său, Andrei Alexandru Nicuţă. 

Invidios că Marian, care era doar un cioban, are un telefon aşa performant, Andrei i l-a smuls din mână şi a vrut să plece cu el, convins că prietenul său nu va sări la bătaie.

Însă tânărul a ripostat, iar Andrei, orbit de furie, l-a apucat de gât şi l-a strâns pe amicul său din toate puterile. Ca să fie sigur că a murit, i-a luat bâta şi l-a lovit de mai multe ori în cap.

Apoi a ascuns ciomagul într-un stufăriş şi a fugit. S-a dus glonţ la o casă de amanet din zona Gării din Iaşi, pentru a obţine bani pe telefon.

 Pe Facebook, Andrei Alexandru Nicuţă este înfăţişat mascat în fotografia de profil

CLIIMA20131203_0149_1.jpg

Înmormântarea lui Marian a avut loc săptămâna trecută

Tânărul mort a fost găsit, spre seară, de ceilalţi ciobani, iar poliţiştii au pornit în căutarea criminalului. Ei au găsit telefonul lui Marian la amanet şi l-au identificat imediat Andrei Nicuţă, din datele contractului făcut.

Chemat de câteva ori la audieri, tânărul le-a spus oamenilor legii că nu ştie nimic despre moartea prietenului său. Mai mult, săptămâna trecută, când Marian a fost înmormântat, criminalul a venit îndurerat la funeralii şi chiar s-a oferit să ducă crucea care avea să fie aşezată la mormânt. Poliţiştii au fost şi ei prezenţi la înmormântare şi i-au urmărit comportamentul tânărului.

Convinşi că el este criminalul, l-au adus din nou la poliţie şi i-au pus în faţă contractul de amanet. Abia atunci, Andrei şi-a recunoscut faptele.

Localnicii spun despre el că este satanist. „Avea multe tatuaje pe corp, din câte am auzit. Chiar şi-a tatuat diavoli. Lumea spune că era un băiat cam rău. Vecinii au mai spus despre el că avea acasă, într-un colţ al camerei, un altar, unde se închina diavolului. Tânărul provine din­tr-o familie dezorganizată, părinţii lucrând pământul cu ziua în sat", a spus viceprimarul Cristinel Zaharia, pentru Ziarul de Iaşi. Despre băiatul ucis, oamenii spun că acesta muncea pentru a câştiga o pâine.

Făcuse doar opt clase, iar acum îi ajuta pe cei de la stână pentru câţiva bani. Andrei Nicuţă a fost internat ieri la Spitalul de Psihiatrie „Socola" pentru a fi expertizat psihiatric.

Loading...