Şi-a înjunghiat fiul de cinci ani, apoi a intrat cu maşina într-un copac

Ultima actualizare:

    Bărbatul şi-ar fi înjunghiat cu un cuţit, în burtă, fiul de cinci ani
Bărbatul şi-ar fi înjunghiat cu un cuţit, în burtă, fiul de cinci ani

Caz şocant în judeţul Vrancea. Un bărbat de 37 de ani şi-a înjunghiat, sâmbătă, cu un cuţit fiul în vârstă de cinci ani, apoi a plecat cu maşina şi a intrat într-un copac, decedând.

Din primele informaţii ale anchetatorilor reiese că bărbatul de 37 de ani conducea sâmbătă noapte un autoturism Dacia, iar la un moment dat a intrat într-un copac de pe marginea drumului, între localităţile Panciu şi Satu Nou.

Acul de la vitezometrul maşinii s-a oprit la 180 de kilometri la oră, scrie news.ro. În urma impactului, bărbatul a murit pe loc.

Potrivit anchetatorilor, anterior, în aceeaşi seară, bărbatul, care venise la părinţi în localitatea vrânceană Fitioneşti, şi-ar fi înjunghiat cu un cuţit, în burtă, fiul de cinci ani.

Copilul a fost preluat de o ambulanţă şi dus la Spitalul Judeţean din Focşani. ”A venit cu plagă înjunghiată penetrantă, a fost operat de urgenţă, iar în prezent starea lui este stabilă, este conştient şi se află la Terapie intensivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cozma.

Procurorii Parchetului Tribunalului Vrancea urmează sa stabilească legatura dintre cele două incidente, ipoteza luată în calcul fiind că bărbatul s-ar fi sinucis după ce ar fi încercat să-şi omoare copilul.

image
image
image
image
image
image
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net