Sfaturile lui Cesar pentru Dragnea: nea Liviu, așa îl îmblânzești pe Grindeanu

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

În PSD e care pe care iar guvernarea țării este blocată după ce Sorin Grindeanu s-a hotărât să nu mai asculte de comenzile lui Dragnea, șeful haitei social-democrate.

Grindeanu îi mușcă acum mâna celui care l-a luat de la șefia Consiliului Județean Timiș și l-a cocoțat în fruntea Guvernului. Nea Liviu, ce te faci acum, că tu ai vrut un cățeluș la Palatul Victoria, dar te-ai trezit în curte cu un dulău care mai are puțin și nu te mai lasă să intri în casă?!

simeon stalpnicul png

Nea Liviu, în loc să asculți de sfaturile consilierilor și să trântești guvernul printr-o moțiune de cenzură care ar putea să-ți facă praf partidul, cel mai bine e să asculți de sfaturile lui Cesar, îmblânzitorul de câini. Numai așa vei redeveni șeful suprem al haitei de la PSD! 

1. Învață cum să-i dai de mâncare!

În primul rând, nu-i arunci bolul cu biscuiți ca oricărui maidanez! Adică, nu-i zici la mișto, de față cu toți, că e dat în șuturi afară de la Guvern și are de ales între șefia la SIE, la ASF sau la Curtea de Conturi. Îl iei cu blândețe deoparte, stabilești contactul vizual cu el și nu-i arunci acolo bolul! Aștepți până când devine entuziasmat de treaba asta, i-l așezi cu blândețe pe podea și să vezi după aceea cum papă!

2. Pot deveni cățeii geloși? Bineînțeles!

Păi, nea Liviu, tu l-ai luat în brațe doar pe Darius Vâlcov și nici că vrei să îi mai dai drumul! Păi, și cu Sorin ce-ai făcut? Cesar explică foarte clar: nu îl primești doar pe unul dintre ei în brațele tale și să îl lași să acapareze tot spațiul! Trebuie să-i mângâi pe amândoi în același timp, altfel se iau la bătaie. Așa că bagă-l puțin și pe Grindeanu în seamă, s-ar putea să știe mai bine cum e cu bugetul țării și dacă mai sunt bani de salarii. 

3. Uite așa îi pui lesa (de la secunda 00:57)

Toți stăpânii de câini parcă fac un acces de isterie când vor să-și scoată la plimbare animalul de companie. „Vrei să mergi afară? Vrei să mergi afară?” Nu, trebuie să aștepți până când se relaxează, îi pui încet lesa, deschizi ușa iar câinele va ieși singur. Păi, vezi nea Liviu, cum face Cesar? Nu trebuia să organizezi Comitetul Executiv și să-l lași pe Darius Vâlcov să-i dea lui Sorin cu ceaslovul de promisiuni neîmplinite în cap!

4. Cum îl oprești să nu mai sară pe tine

Nea Liviu, nu te supăra, dar Cesar spune că nu e bine să-i încurajezi pe căței să sară pe tine atunci când este bucuros. Ăsta cică e un comportament deviant. Vezi? Nu trebuia să încurajezi guvernul să dea OUG13. O fi sărit și s-o fi gudurat atunci Grindeanu pe lângă tine, dar imediat a dat OUG14 care a anulat OUG13. Iar acum îți sare direct la gât. Cesar spune că trebuie să folosești disciplina. Nu trebuie să folosești numai comenzi, trebuie să știi să îl ții într-o stare mentală echilibrată. 

5. Dacă roade și mușcă nu-l trosni!

Aici e mai complicat, cică trebuie să-l duci la lecții de obediență, dar nu ar fi indicat să-l dai acum pe Sorin pe mâinile Olguței sau Gabrielei Firea. Nu de alta, dar s-ar putea după ce țipă la el o oră, la final, să-l și muște! Cică trebuie să-l duci la alți căței care sunt într-o stare echilibrată. Cel mai bine e să-l lași weekendul ăsta cu Petre Daea. Sigur o să-l transforme într-o oaie! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net