În sfârşit, şi o veste bună! Scandalul cărnii de cal ne ieftineşte mâncarea!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Era nevoie de un scandal uriaş pentru ca mâncarea să fie ieftinită. Ca să-şi spele imaginea, mai-marii de la Kaufland n-au stat deloc pe gânduri şi au dat drumul la promoţii uriaşe la produsele din carne. În special, la cele care au în compoziţie vită.

De teamă că vor rămâne cu micii în vitrinele frigorifice, cei de la Kaufland au lăsat mult la preţ. Preparatele costă mai puţin cu până la 15%. Promoţiile se aplică nu doar la mititei, ci la orice preparat din vită, inclusiv, cârnaţi, carne tocată, dar şi bucăţi pentru ciorbă şi friptură. La magazinul Kaufland de pe Şos. Barbu Văcărescu, din Bucureşti, cârnăciorii costă 8,99 lei, în loc de 9,99 lei, pachetul de ciorbă de vită, 16,99 lei, în loc de 19,99 lei, iar micii 9,99 lei. Aceeaşi politică a fost impusă şi la magazinul Kaufland Nord, din Ploieşti. Aici promoţiile sunt şi mai consistente.

Pe lângă preţul mic, pachetele cu tocătură conţin mai mult cu 25%, iar pentru ca toţi gurmanzii să dea cu ochii de noua ofertă, pe mijlocul raionului de carne a fost pus un ditamai panoul, care anunţă reducerile. Din păcate, clienţii nu se înghesuie să cumpere, iar cei care o fac au o scuză.

Cârnaţii costă cu un leu mai puţin

simeon stalpnicul png

Carnea de vită pentru ciorbă e cu 3 lei mai ieftină

simeon stalpnicul png

"Sinceră să fiu, am luat carnea de tocată de vită pentru căţel", ne-a mărturisit o clientă din Bucureşti. Reducerile au început imediat după ce inspectorii sanitar-veterninari au anunţat, săptămâna trecută, că au retras de la vânzare toată pasta de mici din lanţul de hipermarketuri Kaufland, întrucât exista suspiciunea că era preparată din carne de cal şi nu din vită, aşa cum era trecut pe etichetă.

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, marfa fusese primită de la furnizorul Nicolin SRL Ploieşti. Conform site-ului presa.ph, această firmă e deţinută de Marius Nicolescu, soţul şefei Serviciului Igienă şi Epidemiologie Veterinară din cadrul DSV Prahova.

135 de tone de iaurt scoase de la vânzare

Danone România a retras de la vânzare o cantitate de 59,6 tone de produse de tip iaurt din magazine, după ce una dintre fermele de la care se aproviziona a fost identificată ca având furaje cu aflatoxină (o toxină cancerigenă), informează Asociaţia Producătorilor Români de Lapte (APRIL). O altă cantitate, de 75 de tone de lactate, care nu ajunseseră pe piață, se află în depozitele companiei. Ieri, până la ora 15.00 a fost retrasă 75% din cantitatea de iaurt din magazine.

"După primirea rezultatului pentru aflatoxina M1 pentru o livrare de la unul dintre furnizorii săi de lapte, rezultat care era peste limita legală, Danone România a sistat imediat colecta de lapte de la ferma respectivă şi, pentru siguranţa consumatorilor, a decis să blocheze în depozitul său 75 tone de produse şi să retragă preventiv de pe piaţă unele produse care ar fi putut să conţină urme de lapte contaminat de la acea fermă. Procesul de retragere se desfăşoară foarte rapid şi facem toate eforturile să fie finalizat până la finalul zilei", se arată în comunicatul Danone România.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
image
actualitate.net
image
actualitate.net