Sfântul Dimitrie. Tradiții și obiceiuri: ce să faci ca să ai noroc

Ultima actualizare:

Urmează două sărbători importante pentru creştinii ortodocşi. Iată care sunt cele mai cunoscute tradiţii pentru  spor şi sănătate la praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, dar şi la cel al Sfântului Dimitrie cel Nou.

Sfântul Dumitru este considerat patronul păstorilor. În această zi, ciobanii obişnuiesc să împlinească o veche datină pentru a afla cum va fi iarna care urmează. Ei aşază un cojoc în mijlocul locului unde se adună oile şi aşteaptă să se aşeze o oaie pe acel cojoc. Dacă pe cojoc se culcă o oaie neagră, va urma o iarnă blândă, dar dacă pe cojoc se culcă o oaie albă, atunci, în mod sigur, va fi o iarnă grea.

Ziua în care se încheie socotelile

De Sânmedru, aşa cum i se spune sărbătorii în popor, este „Ziua Soroacelor”: acum se încheie socotelile, slujbele sezoniere şi alte înţelegeri încheiate cu şase luni în urmă. Cu această ocazie românii fac focuri în curtea gospodăriei lor, copiii sar peste flacăra acestora pentru a fi sănătoşi, iar tinerii, pentru a avea căsnicii fericite.

Pâini şi vin, de pomană

În ziua praznicului se dăruiesc ofrande prietenilor şi rudelor: se împarte câte o sticlă de vin din noua recoltă şi câte două pâini proaspete, pentru ca în anul care vine să fie spor şi sănătate şi în familia respectivă, iar doctorul să vină doar în calitate de musafir. La biserică se sfinţesc şi alte ofrande: grâu fiert, nuci, mere şi covrigi; după slujbă, aceste daruri se împart săracilor şi copiilor, pentru sufletul rudelor decedate. De asemenea, se mai practică un ritual bun pentru atragerea norocului şi pentru sporul casei. În ziua praznicului se face pomană cu grâu fiert în care se adaugă unt, lapte sau brânză. Vasele cu aceste ofrande se sfinţesc la biserică şi se împart persoanelor foarte sărace sau bolnave.În tradiţia populară, românii au continuat datinile practicate la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi în ziua praznicului Cuviosului Dimitrie cel Nou sub genericul „Sânmedru”, sărbătoare care ţine trei zile.

Tradiţia celor zece lumânări

Practicile de venerare a morţilor se continuă şi în această zi. Credincioşii merg la cimitir cu ofrande sfinţite în ziua Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi le împart la mormântul rudelor decedate în famillia respectivă. În acelaţi timp, există obiceiul să se aprindă câte zece lumânări la mormintele celor care au murit fără lumânare. Fiecare mormânt este împodobit cu flori de toamnă.

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net