Serviţi în spital ca la restaurant!

Ultima actualizare:
De ieri, chiar şi angajatelor  din spital le este  drag să servească masa (FOTOGRAFII: Olimpia Man)
De ieri, chiar şi angajatelor din spital le este drag să servească masa (FOTOGRAFII: Olimpia Man)

Mâncare decentă, într-un spital de stat din România. Pare greu de crezut, dar se întâmplă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. E adevărat, meritul nu aparţine nici Statului român, nici spitalului, nici Ministerului Sănătăţii, ci unei companii multinaţionale care a finanţat dotarea spitalului.

Mâncarea pacienţilor este adusă cu ajutorul unor cărucioare speciale în nişte truse, în care bolurile cu mâncare sunt închise etanş şi ermetic.

Racz Tunde – Beata, (29 de ani), pacientă bolnavă de ulcer gastric

simeon stalpnicul png

Pe lângă faptul că se evită contaminarea mâncării pe traseul de la bucătărie la patul pacientului, bucatele se şi păstrează calde, pentru că materialul din care este făcută trusa permite menţinerea aproape neschimbată a temperaturii timp de o oră. Cele 600 de truse termoizolante, dar şi celelalte dotări au costat peste 700.000 de lei, dar a meritat fiecare bănuţ.


    De ieri, chiar şi angajatelor  din spital le este  drag să servească masa (FOTOGRAFII: Olimpia Man)
De ieri, chiar şi angajatelor din spital le este drag să servească masa (FOTOGRAFII: Olimpia Man)

Cel puţin asta spun pacienţii, care se declară foarte mulţumiţi.

"Mâncarea este tot t­impul proaspătă, gustoasă şi caldă. E gustul acela de mâncare proaspăt gătită, chiar şi dacă este de regim" Racz Tunde - Beata, (29 de ani),  pacientă bolnavă de ulcer gastric  "

La spitalul din Făgăraş, imaginile sunt revoltătoare. Când se apropie ora mesei, iar angajatele vin cu mâncarea în saloane, pacienţilor le dispare apetitul. Ei primesc hrana direct din găleţi de plastic şi din polonice vechi de ani de zile, cu smalţul sărit. Mai grav este că directorul medical al spitalului nu vede nici o problemă în această practică. El a spus, în urmă cu o lună, atunci când au apărut imaginile în presă, că va înlocui găleţile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
man 979980 1280 jpg
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net