Senatoarea plângăcioasă a preferat «plăcinta» Puterii

Ultima actualizare:

    Plăcintă a plâns în faţa Elenei Udrea,  în timp ce se afla în plenul Parlamentului,  în ziua în care s-a votat moţiunea care a  dus la căderea Guvernului Ungureanu
Plăcintă a plâns în faţa Elenei Udrea, în timp ce se afla în plenul Parlamentului, în ziua în care s-a votat moţiunea care a dus la căderea Guvernului Ungureanu

A fost principalul partid din România, iar, acum, se zbate să supravieţuiască. La trei zile de la alegerile locale, PDL nu pare să-şi fi revenit după înfrângerea dezastruoasă de duminică.

Acuze şi demisii curg de peste tot, iar unii lideri merg chiar până la părăsirea corabiei, în dorinţa de a simţi pământ sub picioare.

Senatorul de Vrancea, Sorina Plăcintă, prim-vicepreşedintele organizaţiei de Bucureşti a PDL, şi-a dat demisia din partid şi a trecut la PNL la o zi după ce şefa ei, Elena Udrea şi-a depus mandatul.

Despre plecarea acesteia se vorbea de mult, reprezentanţi ai partidului condus de Crin Antonescu dând ca sigură înregimentarea ei cu ocazia moţiunii de cenzură care a marcat căderea guvernului Ungureanu.

A urmat deja celebra discuţie Udrea-Plăcintă şi hohotele de plâns ale celei din urmă, iar senatoarea părea a se fi răzgândit.

Dar, pentru Plăcintă dulciurile puterii au fost mai puternice decât desertul fad al opoziţiei.

Acum, mulţi şi-au amintit că ea a intrat în partid în 2009, cu şase luni înainte de a deveni ministru al Tineretului şi Sportului.

În degringolada creată, talibanii PDL au ieşit la atac şi prin vocea senatorului de Dolj Radu Berceanu au cerut demisia întregii conduceri a partidului.

Fiul senatoarei, condamnat pentru tentativă de omor

Coincidenţă sau nu, astăzi se judecă recursul în procesul în care Andrei Plăcintă, fiul senatoarei, a fost condamnat deja la trei ani cu suspendare pentru tentativă de omor.

Fiul senatoarei, condamnat pentru tentativă de omor
Fiul senatoarei, condamnat pentru tentativă de omor

În decembrie 2010, acesta a stârnit panică pe strada Berzei din Capitală.

În urma unei altercaţii cu prietena sa, Delia Harabulea, a luat-o la bătaie şi supărat că mai mulţi martori au vrut să intervină în sprijinul fetei, a încercat să îi calce de 26 de ori cu maşina.

Martorul Niculae Stan a fost lovit de autovehiculul condus de Andrei Plăcintă şi a avut nevoie de 40 de zile de îngrijire medicală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tepari 01 jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net