Şeful BRD: „Programul «Prima Casă» va fi suprimat”

Ultima actualizare:

    Philippe Lhotte, CEO al BRD, susţine că nicăieri în Europa nu este o lege precum cea pregătită în RomâniaFoto: Mediafax
Philippe Lhotte, CEO al BRD, susţine că nicăieri în Europa nu este o lege precum cea pregătită în RomâniaFoto: Mediafax

Directorul general al BRD, Philippe Lhotte, avertizează că punerea în aplicare a legii „casă contra credit”, numită şi legea dării în plată, înseamnă dispariţia programului „Prima Casă”. Şeful băncii susţine că economia României va suferi şi că cei mai interesaţi de promovarea legii sunt anumiţi speculatori, nu oamenii obişnuiţi, care şi-au luat credite.

Lhotte a susţinut o conferinţă de presă în care a explicat pericolele la care ne expune legea dării în plată.

„Legea dării în plată. Eu ezit între termeni. Situația ne face să ne gândim la ceva între suprarealism și absurd. Nimeni din afara României nu poate înțelege această lege. Nicio altă țară nu are o astfel de lege, în forma actuală. Înțelegem o astfel de lege pentru cazurile sociale, dar în forma actuală ajungi să te întrebi dacă nu cumva va afecta economia României”, a declarat şeful BRD, potrivit adevarulfinanciar.ro.

“Programul «Prima Casă» va fi suprimat. Persoanele fizice nu vor mai avea acest avantaj. Cine are de câștigat? Eu nu știu. Sau am o vagă idee: va avantaja speculatorii. Sunt diferite grupuri de lobby care susțin această lege. Grupuri foarte bine organizate, cu o comunicare mai bună decât noi, bancherii. Aceste grupuri au făcut lumea să creadă că nu speculatorii vor avea de câștigat, ci cetățenii, ceea ce este fals”, a mai spus Philippe Lhotte.

El a mai a mai afirmat că legea ar trebui să nu fie retroactivă şi că în UE orice lege se aplică pentru viitor.

Lhotte a avertizat că legea dării în plată va duce la scăderea cererii pe piaţa imobiliară, comprimarea domeniului construcţiilor şi reducerea numărului locurilor de muncă.

În forma actuală, legea dării în plată prevede cedarea casei cumpărate de către debitor în favoarea băncii, pentru stingerea creditului. Băncile consideră că astfel s-ar trezi brusc cu multe case în locul banilor acordaţi clienţilor şi ar fi nevoită să devină agenţi imobiliari pentru a-şi acopi pierderile.

Legea este în continuare în dezbatere după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins o primă variantă.

Citeşte pe adevarulfinanciar.ro declaraţiile lui Lhotte cu privire la legea dării în plată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net