Secretul sicriului de 250 kg în care e depus Regele Mihai

hbkv5sjkgxv_2o.jpg

Sicriul regelui Mihai în momentul în care a fost adus la reședința de la Aubonne din Elveția

”Are o adevărată uzină în coșciug care îl ține în stare perfectă”. Click! a întrebat specialiștii cât adevăr și câtă ficțiune este în legendele care circulă în legătură cu modul în care este păstrat trupul neînsufleţit al regelui Mihai din momentul morții și până la depunerea în cavou

Regele Mihai se află de fapt în două sicrie. Unul de zinc cu supape și unul de lemn propriu-zis. De aceea, ”cutia” în care a fost depus Majestatea Sa a ajuns la greutatea de aproape 250 de kg.”Nu există sicrie care să aibă instalații de aer condiționat sau cine știe ce aparate sofisticate pentru a ține ca nou mortul! Se poate pune un capac, cu aparat frigorific, dar acesta poate fi adaptat la orice”, ne-a declarat Cristi Neagoe, directorul celei mai mari firme de pompe funebre din România. Acesta a spus că prezența unui capac frigorific este vizibilă deoarece este transparent și are o formă identică pentru orice tip de sicriu.”În acest caz nu este vorba de un astfel de capac”, ne-a spus sigur pe el Cristi Neagoe. Capacul frigorific va păstra decedatul în stare bună până la 72 de ore cu ajutorul unor acumulatori și poate păstra în sicriu o temperatura constantă de -30 grade. Aparatul de răcire poate fi alimentat la orice sursă de curent de 220 V, iar costul variază în funcție de calitatea instalației și silențiozitate. Prețul unui sicriu poate varia în funcție de materialul din interior și lemnul din care este făcut de la 200 de euro la peste 4.000 de euro. Dacă se face pe comandă poate depăși lejer 10.000 de euro, dar ”atunci vorbim de sicrie sculptate, personalizate”, ne-a dezvăluit Cristi Neagoe.

Neagoe știe însă că în acest caz secretul nu este sicriul, ci tehnica îmbălsămării.”Secretul păstrării cât mai mult a mortului este tanatopraxia sau pe românește îmbălsămarea sau tehnica conservării trupului. Dacă acest lucru este făcut bine, atunci decedatul poate rezista în sicriu și trei luni”, spune Cristi Neagoe. Tanatopraxia presupune în funcție de pachetul ales și suma plătită: igienizarea corpului, întarzierea procesului de tanatomorfoză (descompunere), aseptizare, rehidratarea tegumentelor, folosirea unor loțiuni pentru relaxarea fizionomiei feței, cu înlăturarea semnelor de suferință dinaintea morții, o cosmetică funerară. Tanatopraxia a ajuns o adevărată artă în lume

loading...
Loading...

Citește și