Se roagă să fie arestat că a dat şpagă 1,5 milioane €

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Echipat ca de excursie, cu rucsac şi geantă de voiaj. Aşa s-a prezentat Dinel Staicu ieri la DNA. Omul de afaceri a declarat că a cerut să fie arestat şi de aceea a venit pregătit cu bagajul necesar după gratii.

La intrarea în sediul DNA, Dinel Staicu a declarat că fratele său i-a spus luni seară, printr-o scrisoare din detenţie, că vrea să recunoască totul, respectiv că a dat mită prin intermediul avocatelor, iar Dinel Staicu a afirmat că se aşteaptă să fie arestat preventiv în acest dosar. "Nu este ceea ce aţi dat dvs. până acum în presă că este cea mai mare mită. Este o mega escrocherie. Doi din cei 20 de avocaţi pe care i-am avut în decursul celor doi ani au ştiut să-l mâne pe fratele meu începând de la 100.000 de euro până la 1,5 milioane euro. Ambele avocate au dosare de înşelăciune. Aseară am primit bilet de la frate, printr-o altă avocată şi mi-a spus că el vrea să recunoască tot şi că e bine să ştiu şi eu tot adevărul. Mi-a spus că nu e vorba nici de 500.000, nici 1,2 milioane şi că e vorba de 1,5 milioane de euro. Avocatele şi-au tras peste 1,3 milioane din cei 1,5 milioane. Eu mă îndoiesc că aceşti bani au ajuns la judecătoare. Voi cere să fiu arestat", a afirmat el.

Dinel Staicu a venit cu bagajele pregătite pentru a sta în închisoare (foto: evz.ro)

simeon stalpnicul png

Dinel Staicu a mai spus că nu a cunoscut faptul că la fiecare termen de judecată, în fiecare lună, avocatele cereau sume de bani, spunând că va scăpa din arest. El a explicat că în perioada cât a fost arestat fratele lui a patronat firmele lui. "Păcatul meu a fost că i le-am prezentat fratelui meu pe cele două avocate, că sunt fete deştepte, că trebuie să aibă încredere în ele. Ele făceau teste cu el, îi cereau să dea câte 100.000, că îl scăpăm luna asta, luna următoare", a spus Dinel Staicu. Omul de afaceri a mai povestit că suma de 1,5 milioane euro a fost dată astfel: 1,2 milioane euro înainte de 22 februarie şi 350.000 de euro după această dată, pe bază de facturi la acelaşi avocat.După şase ore de audieri, procurorii DNA l-au reţinut ieri seară pe Dinel Staicu.

Click! spune

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv, la sfârşitul săptămânii trecute, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, pentru luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă în dosarul privind o mită de un milion de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net