Se împlinesc trei ani de la moartea Regelui Mihai I. Familia a organizat o slujbă de pomenire la Săvârșin

slujba-pomenire-regele-mihai.png

Familia Regală a României a organizat o slujbă de pomenire la Săvârșin, la împlinirea a trei ani de la moartea Regelui Mihai
Foto: Facebook

Casa Regală a României a organizat sâmbătă, 5 decembrie, o slujbă de pomenire la trei ani de la moartea Regelui Mihai I. A fost o ceremonie privată desfășurată în Satul Regal de pe Domeniul Săvârșin.

Trei ani de la moartea Regelui Mihai

„Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu au participat, în Satul Regal de pe Domeniul Săvârșin, la un parastas închinat Regelui Mihai. Slujba de pomenire a fost oficiată, în aer liber, de parohul bisericii ortodoxe din localitate, părintele Călin Mădăluță, fără prezența publicului”, arată un comunicat al Familiei Regale a României.
Altețele Lor Regale Principesa Elena, Principesa Irina, Principesa Sofia și Principesa Maria au făcut pomenirea tatălui lor în cadru privat, alături de familiile lor.
„La Săvârșin a fost o zi de decembrie caldă și cu soare strălucitor, exact precum a fost, acum trei ani, ziua înmormântării suveranului. Veșnic pomenirea Lui!”, mai scrie Familia Regală.

Loading...