Scene fără precedent în Parlament în timpul discursului premierului Florin Câțu despre buget. PSD a organizat un protest cu păpuși

papusi.jpg

Florin Câțu privind uimit păpușa adusă de un parlamentar PSD
Pentru a forța creșterea alocațiilor, parlamentarii PSD au pus păpuși la tribuna la care vorbea premierul Câțu
Citeste tot despre: 

Haos fără precedent în Parlamentul României. În timpul discursului pe buget al premierului Florin Câțu, parlamentarii PSD au tropăit, au țipat și au pus peste tot păpuși cu bebeluși. Cu spatele asigurat de deputatul campion de K 1, Daniel Ghiță, parlamentarii PSD s-au lansat în gesturi fără precedent, fără a îndrăzni nimeni să oprească circul

Camera Deputaţilor şi Senatul în ședință comună, dezbat luni proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Marţi este programat un alt plen reunit pentru votul final. Comisiile reunite de buget-finanţe au adoptat rapoarte favorabile la cele două iniţiative, în forma Guvernului, respingând peste 3.000 de amendamente. 

 

Cum s-a desfășurat protestul PSD cu păpuși

 

În timp ce Florin Câțu explica principiile bugetului, mai mulți parlamentari social-democraţi coordonați de deputatul campion K 1, Daniel Ghiță au depus câte două păpuși la tribuna de unde acesta își susținea discursul și la prezidiul unde stau preşedinţii Camerei şi Senatului, Ludovic Orban şi Anca Dragu. Orban le-a transmis celor de la PSD să lase circul deoparte şi le-a spus că „probabil sunt păpuşile pe care le-aţi manipulat 30 de ani în administraţie şi guvernare”. La deschiderea şedinţei de luni a plenului reunit, Ludovic Orban a anunţat că din totalul de 466 de deputaţi şi senatori şi-au înregistrat prezenţa până în acel moment 403.

 

Discursul premierului Florin Câțu

 

„Stimaţi colegi ai coaliţiei, stimaţi colegi din PNL, fără modestie vă spun că acest buget e cea mai importantă realizare de când am început această guvernare. E primul buget al acestui mandat de 4 ani al unei guvernări de centru-dreapta şi o să mă asigur, alături de colegii mei, că o să fie o guvernare de succes care o să aducă o viaţă mai bună pentru toţi românii. O să reuşim şi vom aduce reformă şi investiţii. Am tratat acest buget cu mare simţ de răspundere şi aici aş vrea să le mulţumesc colegilor din PNL pentru că votul lor e cel care m-a desemnat premier, m-a onorat şi mă responsabilizează. Este adevărat suntem o coaliţie în Guvern, iar PNL are cea mai mare pondere în această coaliţie. E responsabilitatea mea să mă asigur că PNL se va achita de toate îndatoririle acestei guvernări. Bugetul are două elemente definitorii la care eu ţin foarte mult – începem reforma în toate cotloanele statului român. Oprim 30 de ani de furt pesedist din buget, din bani publici. Şi al doilea, drumul României e în Europa şi alături de partenerii noştri din Alianţa Nord-Atlantică. Garantăm românilor securitate. Recomand celor din PSD să ia un pix şi o foaie şi să ia notiţe, cei care ştiu să scrie, bineînţeles”, a spus premierul Câțu conform news.ro.

 

Discursul lui Marcel Ciolacu

 

„Domnule prim-ministru, ca de fiecare dată eu v-am ascultat cu mare atenţie, eu un mincinos mai patologic ca dvs nu cred că am cunoscut vreodată. Sunteţi la guvernare de un an şi jumătate, în diverse formule, dvs fiind ministru de Finanţe pe timpul domnului Orban şi acum premier. Ştiţi şi dvs şi şeful dvs, domnul Orban, domnule Orban cred că sunteţi ultimul brontozaur în politică, nu mai există niciun om cu atâta vechime în politică, ştiţi la fel de bine ca mine că PSD nu a guvernat 30 de ani în România. Sunt amantele şi politrucii dvs în Guvern. Am înţeles că PSD fură din buget. Eu îmi aduc aminte de Unifarm, nu era PSD formaţiunea politică care ne-a ţinut pe toţi în casă, în timp ce voi furaţi. Toate dosarele sunt la DNA, Curtea de Conturi. Chiar nu ţi-e ruşine să vii să spui că noi furăm? Vezi cine a fost la OLAF şi să îl rogi să dea cu subsemnatul, prietenul tău de coaliţie. Bugetul pe care l-aţi prezentat e o ruşine pentru România, e un buget în care nu aţi considerat oportun să investiţi în Sănătate şi Educaţie, sau să creşteţi alocaţii şi pensii, conform legilor în vigoare. Acesta e bugetul austerităţii şi veţi fi judecat de români pentru asta. Împărţirea banilor discreţionat din buget este o infracţiune, domnule Cîţu. E o premieră absolută anexa bugetar 7.03, nimeni nu şi-a permis în 30 de ani să vină cu o anexă direcţionată doar pentru anumite formaţiuni politice. Întotdeauna aceste lucruri s-au dezbătut în Parlament şi s-au adoptat în Parlament. Vrem să ştim criteriile pe care le-aţi folosit şi cine a justificat aceste alocări. Nu aţi avut bani de pensii, de alocaţii, pentru mineri, pentru profesori, în schimb aţi avut 380 milioane să daţi la PNL, USR şi UDMR”, a declarat Ciolacu potrivit sursei citate.

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1