Scăpaţi-ne de taxa auto!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Senatul a aprobat proiectul noii legi privind taxa auto, iar aceasta urmează să intre în vigoare imediat ce trece şi de deputaţi. Vestea bună e că taxele sunt mai mici.

Vestea proastă e că «birul» va fi suportat de toţi românii care îşi vor cumpăra o maşină: fie nouă, fie adusă din străinătate, fie deja înregistrată în circulaţie înainte de 1 ianuarie 2007.

Senatorii au aprobat forma Guvernului şi au dat undă verde noii taxe auto. Conform acesteia, nici o maşină din România nu mai scapă netaxată. Singura veste care ne mai îndulceşte puţin amarul: taxa mai aşteaptă până să intre în vigoare, pentru că trebuie să treacă şi de deputaţi.

Proiectul adoptat de Senat prevede reducerea taxei cu până la 25 la sută, dar şi plata acesteia pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007, pentru care nu a fost achitată o astfel de taxă.

Potrivit raportului, taxa pentru emisii poluante este calculată, în noua formă, în funcţie de: tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de dioxid de carbon, norma de poluare, luându-se în considerare şi deprecierea autoturismului, potrivit unor coeficienţi propuşi de Executiv.

Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, în cazul înstrăinării acestora, după ce intră în vigoare noua lege, potrivit Ministerului Mediului.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, declara că restituirea către proprietarii de maşini a diferenţei dintre suma plătită şi noul nivel se va face prin direcţiile judeţene de finanţe.

simeon stalpnicul png

4 milioane de maşini intră sub incidenţa legii

Iată cine va plăti noua taxă de poluare după ce va fi votată şi de deputaţi:

* cei care înmatriculează un vehicul nou sau adus din străinătate

*  cei care cumpără o maşină la mâna a doua înmatriculată deja în ţară înainte de 1 ianuarie 2007, indiferent dacă provine din străinătate sau din România

* cei care cumpără un vehicul înregistrat în circulaţie după 1 ianuarie 2007, pentru care nu s-a plătit taxă şi este la prima vânzare.

Astfel, circa 4 milioane de maşini intră sub incidenţa legii: 3,2 milioane era parcul auto la 31.12.2006, iar în 2007, 2008 şi 2009 au fost vândute încă 715.000 de autoturisme noi.

Cele noi, vândute din ianuarie 2010 şi până acum scapă, deoarece acestora li s-a aplicat deja taxa. De asemenea, la acestea se mai adaugă maşinile cu motoare Euro 4, până în 2.000 cmc, care pe parcursul anului 2007 au fost scutite de la plata birului.

Proiectul ajunge, săptămâna viitoare, la deputaţi

Senatorii au adoptat, luni, proiectul de lege privind noua taxă auto. Senatul este, însă, prima cameră sesizată, proiectul urmând ca, săptămâna viitoare, să ajungă la Camera Deputaţilor.

Aici, actul va fi trimis la Biroul Permanent, care va aloca proiectul comisiilor şi va decide în cât timp trebuie să fie finalizat raportul pentru plenul Parlamentului.

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net