O elevă de 13 ani a scăpat cu viaţă după ce a trecut trenul peste ea. Ar fi vrut să se sinucidă din cauza notelor

Ultima actualizare:

    Adolescenta avea rezultate foarte bune la învăţătură, dar a clacat psihic
Adolescenta avea rezultate foarte bune la învăţătură, dar a clacat psihic

Cutremurător! O elevă de 13 ani din municipiul Vaslui a încercat să îşi pună capăt zilelor după ce ar fi aflat că a luat o notă mică la o lucrare la matematică.

Copila, o elevă cu rezultate şcolare foarte bune, ar fi clacat după ce a aflat de la alţi colegi că la testele de la matematică, ale căror rezultate urmau să le primească, s-au înregistrat note foarte mici, ”numai 3 şi 4”. În mod concret, ea nu ştia ce notă a primit, însă era convinsă că şi ea va lua o notă mică.

”După ce am fost anunţaţi de un reprezentant al unităţii de învăţământ, un echipaj al Poliţiei municipale Vaslui s-a deplasat atât la şcoală, cât şi la domiciliul elevei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, citaţi de adevarul.ro. 

În timp ce poliţiştii efectuau cercetări, conductorul trenului Inter-regio 6401 Bârlad-Iaşi a anunţat prin staţie Poliţia Transporturi Vaslui că este posibil să fi trecut peste o persoană, cu aproximativ 1 kilometru înainte să intre în Gara Vaslui, dar că nu reuşeşte să descopere cadavrul. Aproximativ 8-10 minute, trenul a staţionat la kilometrul 346+800, în apropierea zonei cunoscute în Vaslui drept podul de fier, şi s-au făcut căutări pe sub vagoane şi pe şine, însă nu au descoperit nimic. Ulterior, după ce poliţiştii au finalizat verificările la şcoala unde învaţă eleva au mers la domiciliul acesteia. Poliţiştii au găsit-o pe mama şi fiica sa în timp ce se pregăteau să meargă la medic. 

Tentativa de sinucidere a avut loc cu un kilometru înainte de gara Vaslui
Tentativa de sinucidere a avut loc cu un kilometru înainte de gara Vaslui

Mama fetei era în stare de şoc. Ea a povestit poliţiştilor că fiica a ajuns acasă plângând spunând că a făcut o greşeală foarte mare. Copila a relatat că s-a întins între şinele de cale ferată, crezând că astfel nu va avea nicio şansă de supravieţuire. Ghemuită cu faţa în jos, trenul a trecut însă peste ea, copila scăpând doar cu câteva zgârieturi. La o primă vedere, poliţiştii au observat că fata prezenta plăgi şi escoriaţii la nivelul picioarelor şi acuza dureri la gamba dreaptă. Poliţiştii au solicitat o ambulanţă pentru a o transporta pe fată la spital. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a se stabili împrejurările care au deteminat-o pe elevă să recurgă la gestul disperat. Familia fetei a anunţat poliţiştii că vor apela la serviciile unui psiholog pentru a o ajuta să treacă peste această traumă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Statiunea Moneasa jpg
costel corduneanu jpg
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net