Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeş: «SARS - CoV - 2 produce în corp ceea ce nici un alt virus nu e capabil»

salon_1.jpg

Numărul infectărilor creşte în toate ţările
Citeste tot despre: 

2.000 de infectări cu noul coronavirus pe zi – acesta era un scenariu vehiculat pentru luna septembrie, în România, potrivit mai multor specialişti. Medicul Emilian Imbri, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” din Bucureşti, nu crede că se va ajunge totuşi la asemenea cifre.

Doctorul Emilian Imbri îndeamnă la prudenţă în ceea ce priveşte estimările legate de evoluţia bolii COVID – 19. “Ar fi bine să ne temperăm cu declaraţiile şi să ne uităm la ce se întâmplă în zilele următoare. Eu mă aştept să mai crească cifrele cam după două - trei săptămâni de la începerea şcolii, fiindcă este normal. Dar nu am chiar aşa mari temeri că se va ajunge la 2.000 de cazuri pe zi, cum văd specialiştii”, estimează managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Bucureşti. Doctorul susţine că, pentru a vorbi despre o imunizare în masă, ar fi nevoie ca peste 40 - 50% din populaţie să treacă prin boală.

emilian-imbri_1.jpg

Medicul Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecţioase «Victor Babeş» din Bucureşti

„Gândiţi-vă că noi suntem acum la 5%. Păi dacă noi ne speriem la 5%, ce-ar fi să ne trezim cu 25%? Adică în câteva săptămâni. Nu că ne-am speria, cred că am fugi şi ne-am ascunde. Pandemia este oricum în plină evoluţie. În toate ţările, numărul infectărilor creşte. Eu cred că în momentul de faţă suntem încă avantajaţi de măsurile pe care le-am luat în martie, reuşind atunci să temperăm transmiterea. Ar fi bine să putem ţine acest fenomen în frâu, să nu lăsăm să crească numărul zilnic al infectărilor. De oprit este imposibil”, spune expertul pentru adevarul.ro.

Medicul Emilian Imbri arată că vom putea sta liniştiţi când vom avea medicaţie şi pentru SARS - CoV - 2. „Acest virus produce în corpul uman ceea ce nici un alt virus nu e capabil. Este îngrozitor de răutăcios acest virus. Şi cred că va mai dura până vom avea vaccin. Cam trei - patru ani mai trebuie să fim atenţi. Nu ştiu dacă o să scape cineva neîmbolnăvit. Nu trebuie să ne sperie boala, ci faptul că nu ştim câţi vor rezista complicaţiilor pe care acest virus le determină în organism. Şi pe care încă nu le ştie nimeni întru totul. Până acum sunt doar câteva lucruri cunoscute şi sunt cam de speriat, ca să zic aşa”, arată doctorul. 

Loading...