Sâmbătă începe DogFest, un mega-eveniment dedicat câinilor

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Între 23 septembrie – 8 octombrie parcările magazinelor Hornbach vor deveni locul de întâlnire pentru toți iubitorii de câini. DogFest va cuprinde prezentări de rase, traseu de obstacole și demonstrații spectaculoase de dresaj, iar cei înscriși în competiție vor avea parte de multe surprize și premii.

Evenimentul este organizat de Royal Canin în parteneriat cu Hornbach, și a devenit tot mai popular de la un an la altul.

„În fiecare an scopul nostru este acela de a crea un eveniment pentru întreaga familie, de care să se bucure fiecare membru în parte, inclusiv animalele de companie. Suntem foarte fericiți de faptul că DogFest a fost foarte bine primit în comunitate, iar pentru anul acesta, la cea de-a 5-a ediție am pregătit mult mai multe atracții și activități frumoase care să-i distreze pe toți cei care ne vor fi alături în zilele evenimentului. Împreună cu partenerii noștri am putut crea spațiul perfect pentru desfășurarea unui eveniment caravană de o asemenea amploare care găzduiește unul dintre cele mai frumoase evenimente ale anului dedicat în totalitate câinilor” au declarat organizatorii.

Și la această ediție proprietarii de câini vor putea participa la concursurile de cunoaștere a raselor, dar și la o tombolă cu premii. Vor fi organizate, de asemenea, prezentări de rase și un traseu cu obstacole pentru cei mai agili câini. Programa evenimentului include și demonstrații impresionante de dresaj ce vor fi executate de specialiști în domeniu.

Cele 5 evenimente DogFest se vor desfăşura începând cu ora 11.00 în următoarele locații:

23 septembrie – Hornbach Balotești

24 septembrie – Hornbach Berceni

30 septembrie – Hornbach Brașov

1 octombrie – Hornbach Sibiu

7 octombrie – Hornbach Timișoara

De 3 ani DogFest încurajează adopția unui câine și este locul ideal pentru iubitorii de animale care își doresc să își găsească și să ducă acasă un prieten loial și curajos care să-i îmbogățească sufletește.

Înscrierile se fac în ziua evenimentului din fiecare locație.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Magazin FOTO  Unsplash jpg
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net