Salariile din educație și sănătate cresc cu 15%, de la 1 ianuarie

Ultima actualizare:

    Sindicaliştii din  educaţie şi sănătate  şi-au cerut în stradă  salariile majorate
Sindicaliştii din educaţie şi sănătate şi-au cerut în stradă salariile majorate

Moş Crăciun există şi aduce cadouri copiilor cuminţi! În cazul nostru, Moş Crăciun e Curtea Constituţională, care a avizat ieri aplicarea creşterilor salariale din sănătate şi educaţie şi a respins contestaţiile formulate de Guvernul Cioloş şi de PNL. În cele două domenii, salariile vor creşte în medie cu 15%, susţin iniţiatorii legii.

Noul an va începe cu bani mai mulţi pe statele de plată ale angajaţilor din educaţie şi sănătate. Majorările au fost aprobate de Parlament, dar Guvernul a susţinut că nu sunt bani pentru aceste creşteri şi că nu este constituţional să se ia o astfel de măsură în preajma alegerilor. Iată că ieri, Curtea Constituţională a decis că nu a fost încălcată legislaţia.

În sistemul sanitar, sporurile şi alte drepturi salariale specifice activităţii se vor calcula potrivit noii legi prin raportare la salariul de bază, şi nu la cel din 2009.

De la 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învăţământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei şi aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei.

Majorarea salarială de 15% se va aplica şi personalului din inspectoratele şcolare, în această categorie fiind inclus personalul administrativ.

Angajaţilor din sistemul de asistenţă socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.

O altă prevedere a legii se referă la cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Acestea se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2017.

Începând cu aceeaşi dată, salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Judeţene, a municipiului Bucureşti şi din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti se stabileşte de la nivelul de 85% din salariile stabilite la nivel central pentru personalul CNAS, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS. 

Eliminarea celor 102 taxe, amânată pentru joi

Curtea Constituţională va analiza joi (15 decembrie) legea prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale. Sesizarea a fost făcută în noiembrie, iar termenul a fost stabilit de la început de judecători pentru 14 decembrie, după alegerile parlamentare. Preşedintele Iohannis susţine în motivarea deciziei că prin lege sunt încălcate normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum şi cele care guvernează bugetul public naţional. Documentul ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Printre taxele propuse a fi eliminate este şi cea pentru abonamentul radio tv, timbrul de mediu pentru autovehicule, taxe la Registrul Comerţului, taxe consulare şi de cetăţenie, taxe pentru cazierul fiscal, taxa suplimentară pentru eliberarea paşaportului temporar, taxa pentru pierderea sau modificarea actelor.

image
image
image
image
image
image
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net