Caz şocant! Un poliţist s-a împuşcat în cap după o ceartă cu soţia

Poliţistul în vârstă de 31 de ani care a încercat, duminică, să-şi pună capăt zilelor în casa socrilor săi nu era singur în încăpere. Gestul a venit ca urmare a unui scandal între el şi soţie. Oricum, poliţistul avea nişte porniri violente, dacă e să analizăm ce fotografii posta pe Facebook!

Alexandru Badiu, poliţistul în vârstă de 31 de ani, care s-a împuşcat în cap cu pistolul din dotare, era în acel moment în casă cu soţia sa şi cu cumnatul, cel din urmă fiind cel care a apelat la 112, scrie adevarul.ro. Conform anchetatorilor, poliţistul ar fi luat decizia să-şi pună capăt zilelor după o ceartă cu soţia. Cei doi s-au căsătorit în septembrie 2017. Tânărul, originar din zona Bârladului, era poliţist de vreo doi ani, iar acum o lună a fost transferat în judeţul Olt, ca ajutor de şef de post la Corbu. Primarul comunei a declarat că reuşise să-i găsească poliţistului şi o gazdă în comună, având în vedere faptul că acesta făcea naveta de la Caracal, localitate situată la aproximativ 100 km de Corbu. „Îi găsisem o gazdă, dar n-a stat acolo decât de vreo două ori, fără soţie“, a spus primarul Constantin Dinuţ.

7-actu-2-15col.jpg

Alexandru Badiu posta pe Facebook poze alături de soţie, dar şi imagini şocante cu îngeri împuşcaţi în cap

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal investighează împrejurările în care poliţistul s-a împuşcat. „A fost înregistrat la noi un dosar care are ca obiect infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi uz de armă fără drept. În prezent se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările comiterii faptei, iar despre persoana vătămată ultimele noastre informaţii sunt că se află internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova“, a declarat procurorul Mihaela Măceşanu. Starea bărbatului e deosebit de gravă, prognosticul medicilor în privinţa şanselor de supravieţuire fiind rezervat. „Pacientul e în aceeaşi stare ca şi la internare: stare extrem de gravă, intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic. Nu se poate opera deocamdată”, a declarat medicul Cristiana Geormăneanu. 

Loading...